Alexandru Boiciuc este unul dintre transferurile reușite pe care ”U” Cluj le-a făcut în această vară. Atacantul din Republica Moldova are deja 3 goluri, în 6 partide de Liga 2 jucate pentru ”alb-negri”.
Boiciuc are un CV ”cu greutate” pentru campionatul Ligii 2 din România. Are 10 meciuri în care a evoluat pentru prima reprezentativă a Republicii Moldova, partide jucate în preliminariile Champions League, cu Sheriff Tiraspol și jocuri în prima ligă din Ucraina, cu Karpaty Lviv.
Atacantul de 24 de ani a jucat până în februarie și pentru Academica Clinceni, în 13 meciuri, dar n-a reușit niciun gol acolo. Între Clinceni și Cluj, basarabeanul a trecut și prin Italia, în Serie C, la Turris, unde a prins 9 meciuri, dar nu a marcat.
”După o perioadă lungă, în care am fost fără echipă, am reușit să vin să semnez și sunt foarte mulțumit de condițiile pe care le oferă U Cluj. Sunt foarte mulțumit, lucrez în fiecare zi și mă bucur foarte mult că am reușit să trec peste această perioadă când n-am reușit să marchez”, a spus Boiciuc, pentru Liga2.ro.
Boiciuc speră să devină unul dintre idolii suporterilor Universității Cluj și să ajute la promovarea echipei. Visul său este să joace în Liga 1 cu echipa de pe Cluj Arena.
”Îmi doresc foarte mult să scriem istorie. Niciodată nu știi ce va fi mâine și ca scop avem promovarea în Liga 1. Dacă conducerea și antrenorul vor fi mulțumiți de mine, cu siguranță aș rămâne în Liga 1. Dacă o să fiu iubit de fani. Îmi doresc foarte mult să ajut această echipă”, a spus Alexandru Boiciuc, care crede că echipa sa are șanse importante să promoveze la finalul acestui sezon, după trei șanse ratate: ”S-ar putea să sune puțin cam încrezut, dar între primele două-trei favorite suntem cu siguranță. La cum am văzut, atâta timp cât vom păstra atitudinea și jocul, va fi greu oricui să ne bată.”
În acest sezon în care ”U” Cluj a evoluat în opt meciuri, echipa antrenată de Erik Lincar are șase victorii și două înfrângeri. Acestora li se mai adaugă un succes și o altă înfrângere înregistrate în Cupa României.
Pe lângă cele trei reușite din campionat, Boiciuc a marcat o dată pentru ”U” Cluj și în Cupa României, în victoria cu 4-0 cu Sănătatea Cluj.
În cariera sa, Alexandru Boiciuc a mai evoluat în România pentru Poli Iași (Liga 1), Foresta Suceava (Liga 2), ASA Târgu Mureș (Liga 2) și Academica Clinceni (Liga 1).
Foto: Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-capata-incredere-dupa-victoria-cu-dacia-unirea-braila-cristian-balgiu-e-un-boost-am-legat-doua-victorii-dupa-o-perioada-mai-grea-asteptarile-19203065
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorin-goga-s-a-razgandit-si-continua-ca-fotbalist-la-opt-luni-distanta-de-la-despartirea-de-u-cluj-a-debutat-cu-gol-la-noua-sa-echipa-unde-antrenor-e-george-florescu-intr-un-meci-19203339