AFC Câmpulung Muscel este cea mai activă echipă din Liga 2 în ceea ce privește meciurile amicale! L-a disputat, luni, 12 ianuarie, pe al doilea, tot contra unei formații din SuperLiga României, contra celor de la FC Botoșani.
După ce a cedat cu 0-6 contra Unirii Slobozia, AFC Câmpulung Muscel a contabilizat încă un eșec umilitor, de această dată cu 1-5! Așadar, în două meciuri amicale formația din Liga 2 a încasat 11 goluri!
Partida de verificare a avut loc la prânz, în cadrul Centrului Național de Fotbal Buftea, iar AFC Câmpulung Muscel, în ciuda înfrângerii categorice, a făcut prime 45 de minute solide. S-a terminat 1-1 prima repriză, poate spre surprinderea plăcută a staffului tehnic și a conducerii formației din Liga 2.
Clubul din divizia secundă chiar a deschis scorul, prin tânărul Andrei Purice, în minutul 39, dar, în ciuda momentului în care a punctat, nu a putut termina prima parte în avantaj pe tabelă. Chiar în minutul 45, FC Botoșani a egalat prin Alexandru Cîmpanu.

Partea secundă a mers într-o sigură direcție, cu moldovenii dezlănțuiți, care au punctat de patru ori! Denis Ștefan a făcut 2-1 în minutul 66, după care au punctat și Andrei Dumiter, minutul 76, Antonio Dumitru, minutul 77, și George Sorodoc, în minutul 86, acesta din urmă de la 11 metri.
”FC Muscelul Câmpulung a pierdut fără drept de apel cel de-al doilea amical din această iarnă. Echipa noastră a cedat, scor 1-5, confruntarea de luni, de la Buftea, cu FC Botoșani, ocupanta locului 3 din Superliga României.
Muscelenii au facut o prima repriză foarte bună, reușind să deschidă scorul prin Andrei Purice, cu cinci minute înainte de final. Botosaniul a restabilit egalitatea prin Cîmpanu, la ultima fază a primei reprize. După pauză, antrenorul Alecsandru Popovici a introdus în teren juniorii de la Colegiul Național Dinicu Golescu, pentru a le da și lor minute. Puștii echipei noastre au rezistat 20 de minute fără să primească gol, însă lipsa de experiență avea să își spună cuvântul până la final. Moldovenii s-au desprins prin Denis Ștefan, iar apoi au mai punctat până la final prin Dumiter, Dumitru și Sorodoc. Chiar dacă a pierdut, Muscelul a lăsat o impresie destul de bună timp de 65 de minute, însă diferența de valoare și plusul de experiență al adversarului avea să facă diferența”, a transmis AFC Muscelul Câmpulung în privința amicalului cu FC Botoșani.

Referitor la alte meciurile amicale programate în această iarnă, șase va mai disputa AFC Câmpulung Muscel. Va mai întâlni o formație din SuperLiga României, Metaloglobus, dar și două adversare din Liga 2, Chindia Târgoviște și Steaua.
Următorul test va avea loc chiar contra celor de ma Metaloglobus, la 21 ianuarie.
Foto: AFC Câmpulung Muscel