AFC ASA Târgu Mureș a înregistrat un rezultat de egalitate, scor 1-1, duminică, 12 iulie, în amicalul disputat la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK, la două zile după ce obținuse o remiză la același scor și contra Petrolului, altă echipă din prima ligă.
Spre deosebire de ploieșteni, pentru trupa lui Ovidiu Burcă, acesta a fost ultimul amical al verii înaintea startului SuperLigii. În prima etapă, Sepsi OSK va juca în Giulești cu Rapid.
Scorul amicalului disputat duminică dimineață la baza sportivă a celor de la Sepsi OSK a fost deschis de gazde, prin atacantul Carl Davordzie, în minutul 8, iar mureșenii au egalat în prelungile primei reprize cu reușita lui Gabriel Dumitru (foto, cu numărul 23), una dintre noile sale achiziții din această vară.
Pentru Sepsi OSK au evoluat: Gyenge – Vîrtej, Dobrosavlevici, Vătăjelu, Cascardo, Nic. Păun, Cîmpean, Davordzie, Nacho Heras, Oberlin, D. Andrei. Pe parcursul meciului au mai jucat: Bartha, Lazar – Oteliță, Păcurar, Karamoko, Vianna, Daguin, Silaghi, Bamgboye, Mawa, Batzula, Nistor și Ghimfuș.
De cealaltă parte, Eusebiu Tudor a început în formula: Florin Iacob – Alexandru Dohatcă, Gabriel Dumitru, Zsombor Demeter, Matei Marin – Ciprian Biceanu, Serges Ekollo – Cosmin Bîrnoi, Marius Cioiu, Bence Kocsis, Moussa Samake. În afară de portar, ceilalți jucători fuseseră utilizați din primul minut și împotriva Petrolului!
Pentru echipa din Târgu Mureș, amicalul de la Sfântu Gheorghe a fost al doilea joc de pregătire desfășurat pe durata cantonamentului de la Brașov. În primul a remizat la scorul de 1-1 cu Petrolul.
Înainte de acest stagiu, mureșenii au jucat la Cisnădie, cu CSC Șelimbăr, unde au pierdut cu scorul de 0-2.
La începutul acestui săptămâni, echipa lui Eusebiu Tudor a avut programat un test cu CSL Ștefăneștii de Jos, însă acesta nu a mai avut loc, din cauza ilfovenilor.
Până la finalul cantonamentului, AFC ASA va mai juca două amicale, cu SC Popești Leordeni (14 iulie) și Metaloglobus (17 iulie), după care are planificat un test cu CS Gloria Bistrița (25 iulie).
Foto: Lehel Fekete / Sepsi OSK și AFC ASA Târgu Mureș