Patronul celor de la FCU Craiova, Adrian Mititelu, a lansat acuzații grave la adresa lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Finanțatorul formației din Liga 2 a făcut afirmații dure, dar a punctat și că nu vrea banii FRF-ului, după cum a accentuat Burleanu, fiind vorba de 100 de milioane de euro, în cazul procesului dezafilierii Universității Craiova, chiar astăzi respins de Tribunalul Municipiului București.
Nu a stat prea mult pe gânduri și a ieșit la atac după cele transmise public de Răzvan Burleanu, care a declarat că Adrian Mititelu vrea să ”stoarcă” FRF de o sumă exorbitantă, care, mai exact, depășește chiar 100 de milioane de euro.
Mititelu a replicat, spunând că dorește doar să i se facă dreptate, dar nu s-a oprit aici! Omul de afaceri a afirmat că Răzvan Burleanu a fost ajutat de persoane influente din România pentru a câștiga procesul prin care s-a ajuns la dezafilierea Universității Craiova, rostind și nume.
Adrian Mititelu este convins că Florian Coldea și Doru Trăilă l-au ajutat pe Răzvan Burleanu să câștige ilegal procesul, după apel, și că, mai mult, conform omului de afaceri de la FCU Craiova, totul s-ar fi ”spălat” prin cedarea drepturilor TV ale primei ligi către o anumită persoană/ către anumite persoane, pe mai mulți ani!
Într-un monolog de 11 minute, video care a fost postat pe pagina de Facebook a FCU Craiova, Mititelu a continuat seria declarațiilor la adresa lui Burleanu, despre care a spus că e mai rău decât Mircea Sandu, fostul președinte al FRF. Finanțatorul oltenilor a mai precizat că nu dorește să dizolve Federația Română de Fotbal, ci doar să îl înlăture pe Burleanu de la conducerea instituției.
Adrian Mititelu l-a jignit pe președintele FRF, despre care a oferit detalii din momentul în care a venit la sediul clubului său, înaintea primelor alegeri pentru șefia forului, pe care le-a câștigat Burleanu.
Altfel, conducătorul oltenilor continuă să fie foarte aprig și prin prisma faptului că Răzvan Burleanu ar ocupa abuziv poziția de președinte din cadrul Federației și i-a cerut să părăsească poziția.
Redăm integral monologul lui Adrian Mititelu de peste 11 minute:
”Domnule Răzvan Burleanu, Adrian Mititelu nu vrea, domnule, să pună mâna pe banii Federației. Eu vreau să mi se facă dreptate! Adrian Mititelu este un investitor care a băgat zeci de milioane în fotbalul românesc, care a construit cel puțin 10 terenuri de fotbal din banii lui, care a ținut din banii familiei lui activitatea fotbalistică la un nivel înalt, care a plătit impozite și taxe la statul român.
Eu și alții am făcut posibilă existența fotbalului românesc într-un moment foarte greu! Adrian Mititelu, investitorul acesta rău, despre care dumneavoastră spuneți că vrea să facă… a fost victima unui abuz nemaiîntâlnit în lumea civilizată! I s-a luat echipa de fotbal pe motiv că face proces în instanță!
Adrian Mititelu, omul ăsta rău, e cel care te-a propus pe tine în 2014 să candidezi la FRF, care te-a ajutat să câștigi mandatul și căruia i-ai promis că îi vei face dreptate, domnule Răzvan Burleanu!
Aici, pe locul pe care mă aflu acum, stăteai frumos, ca un porumbel de Bacău… așa frumos ce gecuța aia ieftină de la Bănie sau de la un magazin din Bănie, cu Dăcioara aia pe care o conduceai singur. Stăteai aici singur, ca să te primesc, să îmi explici că vrei să candidezi și că ești oripilat de abuzurile care mi s-au făcut.
Că, atunci când vei ajunge președinte, vei face dreptate Universității Craiova. Există și o arhivă video și audio, în care susții cauza Universității Craiova. Chiar în ziua deciziei judecătoriei ai spus că abuzul l-a făcut Sandu Mircea și că nu știu ce.
Vreau să mi se facă dreptate! Știi foarte bine cum ai câștigat procesul în apel, când împreună cu Coldea și cu Trăilă ați cumpărat procesul și le-ați oferit celor care au întors decizia drepturile TV pentru 15 ani. Practic, ați cumpărat decizia pentru 250 de milioane a Tribunalului București, ați cumpărat în instanța din apel, oferind grupului de la Cluj, care a intervenit, condus de Coldea, 10-15 ani de drepturi TV, adică plătiți 15 milioane pe… .
Ați zis: ‘nu, domne, de ce să-i facem dreptate lui Mititelu? Mai bine dăm vreo 200 de milioane și cumpărăm sentința’. Nu, n-ați câștigat nimic, au fost acte false.
Pe de altă parte, domnule Burleanu, văd că vorbește de licențiere, văd că vorbești de regulamente, deși n-ai mandat legal! Exerciți funcția cu rea credință, săvârșești infracțiuni în fiecare zi, pentru că nu ai mandat legal, nu ai dreptul de a face ceva, nici măcar de a face conferințe de presă. Stai acolo ilegal, nu ești un președinte al FRF, ești ales… un impostor! Te bazezi pe relații! Numai într-o țară din America de Sud s-ar permite ca un om să stea într-o federație fără să aibă mandat legal!
Nu e țară din UE în care se întâmplă ce se întâmplă în România! Asta pentru că domnii Ciolacu și Ciucă te susțin! Pentru că într-o țară normală descindea DNA-ul sau altă instituție și spunea: ‘Marș afară, măi, Burlene!’. Acum, ești preocupat să tragi sforile pentru a fi semnat un act normativ, pentru a rămâne la putere. Principala ta preocupare, și atunci când vorbești de regulamente, e să nu pierzi puterea.
Acum, asta e! Ți-au promis politicienii. Dacă iese domnul Ciolacu, ți se oferă o lege prin care vei putea rămâne la putere în ciuda faptului că asta se întâmplă contrar Constituției și legilor legislative dintr-o țară europeană.
Dă-ți, domne, demisia, că nu mai ești președinte. Du-te la tribunal să numească un administrator provizoriu și acel om să bage FRF în legalitate. Și, dacă ești bun, să te întorci peste doi ani și să candidezi din nou.
Vrei să faci alegerile la FRF cu tine președinte, ca să îi manipulezi pe oameni, să le iei votul. Dacă ieși din FRF în secunda doi, nu mai valorezi nimic! Dacă ai da acele interviuri din gară sau din Bacău, nu ai mai avea valoare.
Valoarea ta e dată de panourile din spate pe care apare FRF. Asta e valoarea ta, Burlene! Dacă nu ai apărea cu panourile FRF, ai fi zero! Orice component al Generației de Aur sau om al unui club important de fotbal ți-ar lua locul. Ești preocupat să rămâi la putere, tu și cu ai tăi, pentru a influența decizia politică, să se adopte un act normativ prin care să rămâi la putere cu orice preț.
Asta îți place, modelul din America de Sud, Escobar! Modelul Maduro din Venezuela, asta îți place! Cum să… într-o țară europeană, un președinte de federație să stea în funcție fără mandat și să aibă oameni în funcții fără mandate legale? Așa ceva este inadmisibil, e strigător la cer!
Ce faci tu pe 24 octombrie, e nul! Tu vrei să arăți că FRF funcționează normal. Nu! Tot ce faci este o ilegalitate, niciun judecător din lume nu va putea să le acopere. Tot ce faci acum… ești în afara legii! Oricât ai încerca să tragi sforile, pentru că sunt prea evidente… ce vorbești de licențiere? Nu ai cum, e zero!
Tu vezi bine că lucrurile românești de la UEFA sunt pentru că am tăcut! Să nu afectăm fotbalul românesc! Noi nu avem președinte de federație, nu avem comitet executiv, nu avem nimic! Echipele trebuie să promoveze pe criterii sportive. Lasă dracu licențierile tale, nu au valoare! Nu ai cadru legal, e în afara legii, iar acum încerci să speli autoritățile. Fotbalul nu dispare, noi nu vrem să dizolvăm FRF, vrem să intre în legalitate.
Stai ilegal acolo și trebuie să se facă alegeri libere, democratice! Nu trebuie să fie cineva care să fie pus de servicii, să manipuleze voturi, să facă favoruri în alegeri și să uzurpe puterea FRF. Stai de 10 ani ilegal… e bine acolo, e bine la măcelărie? Câștigi 10-15.000 pe lună, costume, sponsorizări, am auzit că și parfumuri… mașină… . Toți, voi și neamul vostru, trăiți pe spatele unor oameni ca mine, care și-au riscat averea la fotbal, iar voi sunteți profitori și ne mai dați și lecții.
Mie, lui Becali, care ne-am băgat… care am ținut fotbalul… ne chemați la tribunalele voastre de doi lei, ne dați amenzi, ne urecheați, puneți arbitrul să ne fure. Voi o duceți bine, că v-ați găsit fraierii, făcând o propagandă d-asta de tip neormarxist, de mă iau cu mâinile de cap!
Candidează, bă, băiatule după ce intră în ilegalitate FRF, să vedem cine te mai votează apoi. Nici măcar la tine acasă nu câștigi voturile. Tot ce faci e să ai costumul ăla luxos și cu panoul cu FRF în spate. Dacă dăm panoul de-o parte, ești zero!
Cât rău mi-a făcut Sandu Mircea, că a fost un criminal în relația cu FC Universitatea Craiova, dar niciodată nu te poți compara cu ăla! Ești mai rău decât el! Ăla a vrut să plece, iar tot ce a făcut a făcut dintr-o ambiție prostească, i s-a urcat putea la cap. A regretat ce a făcut. Tu ești mai rău decât el.
Dar, să mă crezi Burlene, vei pierde! De ce vei pierde? Pentru că Dumnezeu te va pedepsi, pentru că mi-ai făcut o promisiune, că îmi vei face dreptate. Nu vreau 100 de milioane, vreau să îmi scoți clubul din faliment, vreau să mă repui în situația anterioară și să îmi dai o sumă decentă ca să reconstruiesc echipa.
Ai făcut altă echipă în Craiova, care a luat suporterii, a luat tot și care m-a marginalizat. Astea sunt chestiunile pe care le vreau, nu vreau să mă îmbogățesc de pe urma FRF. Vreau să mi se facă dreptate și nu voi închide ochii până când nu mi se va face dreptate. Că mai durează un an, cinci, nu mai contează. Voi lupta pentru că am sută la sută de câștigat acest proces!
Dincolo de problemele mele legale care sunt în favoarea mea, te va pedepsi Dumnezeu pentru că mi-ai dat țeapă, mi-ai promis una și nu numai că nu m-ai ajutat, ai trecut în tabăra celor care… ai fost mai rău! Ai cumpărat decizia Curții de Apel, ai cumpărat totul pe banii FRF. Cum ai cumpărat-o? O mai spun, ca să audă toată opinia publică.
Ați cedat, voi și LPF, drepturile TV unui intermediar, ca plată pentru procesul câștigat contra Universității Craiova, iar în fiecare an 15 milioane de euro merg în contul intermediarilor. Ăsta e prețul pentru cumpărare sentinței Universitatea Craiova și timpul va confirma… și juridic lucrurile acestea”.
Răzvan Burleanu a discutat luni, 1 octombrie, despre situația în care se află FRF. Președintele forului a declarat că interesul lui Adrian Mititelu este doar de a lua banii Federației Române de Fotbal, deși a pierdut procesul în urmă cu mult timp.
Gigi Becali și Adrian Mititelu, care cer dizolvarea Federației Române de Fotbal, deoarece ar funcționa ilegal, au primit replica președintelui instituției, Răzvan Burleanu.
”Domnul Mititelu are un singur interes, acela de a pune mâna pe vreo 100-200 de milioane de euro în urma unui proces penal foarte vechi, de mai bine de 15 ani, pe care l-a pierdut.
Acest lucru înseamnă că avem o autoritate de lucru, astfel că FRF nu este și nu va fi în acest risc de dizolvare. FRF permanent a acționat în deplină legalitate”, a transmis Burleanu.