FCU Craiova, retrogradată în vară din SuperLiga României, nu are cel mai bun sezon de Liga 2, ratând prezența în grupele Cupei României, după eșecul din play-off, iar în Liga 2, după 16 meciuri disputate, a adunat 26 de puncte, în urma a șapte victorii, cinci remize și patru eșecuri.
Adrian Mititelu, administratorul clubului, a transmis faptul că începe să se gândească la faptul că echipa ar putea să nu ajungă în SuperLiga României la finalul întrecerii. Omul de afaceri își dorește să se întoarcă repede în prima divizie, însă a precizat că simte că lupta va fi una grea și pentru calificarea în play-off-ul Ligii 2.
La începutul stagiunii de Liga 2, Adrian Mititelu declara că formația din Craiova nu va dori doar să revină în primul eșalon, ci să câștige Liga 2. A exclus altă variantă decât revenirea cât mai rapidă în SuperLiga României, chiar dacă fanii par a fi nemulțumiți de exprimarea echipei și acum.
La început de 2025, Mititelu a afirmat că lupta pentru calificarea în play-off va fi una foarte dificilă, mai ales că un meci complicat din ultimele runde din sezonul regular va avea loc în compania celor de la Campionii FC Argeș, adversari direcți pentru prinderea unui loc în top 6.
FCU Craiova este pe locul 7 în Liga 2, cu 27 de puncte, la un punct de locul 6, Campionii FC Argeș. Este la egalitate de puncte cu locul 8 gruparea din Dolj, cu CS Afumați.
Totuși, Adrian Mititelu a oferit și o declarație puternică pe termen lung, anume că FCU Craiova va deveni, în cele din urmă, campioana României, fie că va fi atunci când la conducerea clubului se va afla chiar el, Adrian Mititelu Junior sau nepotul său.
”Echipa asta, cu mine, cu Adiță, cu nepoțelul meu Mario, peste un an, peste cinci ani, peste 20 de ani, va fi campioana României! Sută la sută, sunt convins!
(…) De acum înainte, nu mai fac ce spune unul sau altul, fac doar ce mă taie pe mine capul. Dacă noi vom promova anul acesta, fără… cu buget mic, nu cu buget mare, va fi foarte sus (n.r. – în SuperLiga României, sezonul următor), dar numai să promovăm.
Dacă nu, vom mai sta un an în Liga 2, ne vom linge rănile, asta e viața! Fotbalul merge mai departe, va fi și în 2035, și în 2055 fotbalul”, a spus Adrian Mititelu.
Lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii 2 este una strânsă. De exemplu, ocupata locului 12, Concordia Chiajna, are șanse mari și ea să se califice în grupa pentru promovarea în SuperLiga României. Are 24 de puncte, două mai puțin decât FCU Craiova așadar, la numai trei lungimi de locul 6, Campionii FC Argeș.
Primul meci oficial al FCU Craiova din Liga 2, în 2025, va avea loc pe terenul propriu, contra celor de la Campionii FC Argeș.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
Video: FCU Craiova