Adrian Mihalcea, pe gânduri după amicalul Gloria Buzău – Dinamo. Antrenorul, nemulțumit de anumiți jucători: ”Nu înțeleg că au șansa asta”

Răzvan STÎNGĂ 19 Nov. 2022, 19:01 Liga 2
Adrian Mihalcea, pe gânduri după amicalul Gloria Buzău – Dinamo. Antrenorul, nemulțumit de anumiți jucători: ”Nu înțeleg că au șansa asta”

Adrian Mihalcea a testat nivelul anumitor jucători în amicalul cu Dinamo, dar a rămas dezamăgit de modul în care au evoluat câțiva dintre ei. Chiar dacă Gloria Buzău a avut o evoluție destul de bună cu ”câinii”, antrenorul a remarcat și astfel de puncte, negative.

Adrian Mihalcea spera să vadă ceva mai mult de la fotbaliștii care au evoluat mai puțin în ultima perioadă, dacă poate miza pe ei în ultimele meciuri din acest an, capitale în contextul luptei la play-off.

Adrian Mihalcea, nemulțumit de anumiți jucători după amicalul Gloria Buzău – Dinamo, scor 2-2

Un plus remarcat de Mihalcea a fost acela că nu are jucători accidentați și că va utiliza pe cine va dori în ultimele runde din Liga 2, din 2022.

Un amical între două echipe bune, care vor în play-off. Mi-am dorit să avem un test bun înaintea ultimelor două partide oficiale din campionat. Am și vrut să le dau minute unor băieți care în ultima perioadă joacă, din păcate, mai puțin.

A fost în mare parte un antrenament reușit, chiar dacă unii dintre ei nu înțeleg că au șansa să reintre într-un ritm competițional și nu profită în totalitate. Una peste alta, sunt mulțumit și că am terminat meciul fără accidentați.

(N.r. – Despre ambițiile dintre echipele din Buzău și Dinamo) Au fost mereu ambiții între Buzău și… știm că oamenii din Buzău au o altă echipă (n.r. – FCSB) pe care o simpatizează. Publicul a venit, suntem pe un drum bun și din acest punct de vedere”, a spus Adrian Mihalcea la finalul partidei.

Adrian Mihalcea vrea să ducă Gloria Buzău în play-off cu orice preț!

Antrenorul Gloriei Buzău se gândește doar la play-off, la lupta care se va da în ultimele etape rămase de jucat. Nu are preferințe referitor la adversarii din grupa de promovare, dorind mai întâi să ducă echipa acolo unde a promis, în play-off.

Sincer, îmi doresc să fim în play-off cu oricine, e obiectivul nostru intermediar, după care ne vom gândi la cel principal. Acum, mă axez pe ce vreau să facem și echipele care vor fi în play-off vor fi puternice.

Chiar e un duel strâns pentru play-off. Dacă anul trecut vorbeam de trei echipe foarte puternice, plus Steaua care a fost acolo chiar dacă nu avea drept de promovare, anul acesta, în afară de Steaua, celelalte sunt foarte apropiate. Lupta e strânsă și trebuie să fim în gardă. Eu nu sunt relaxat, iar cine va reuși să câștige sub presiune, va fi în play-off.

Sunt meciuri și între echipele din față, poate se vor mai pierde puncte, dar momentan eram convins că așa se va întâmpla”, a mai spus Adrian Mihalcea.

Gloria Buzău, meci dificil în runda a 15-a, cu Concordia Chiajna

Aflată pe locul 5 în clasamentul Ligii 2, cu 25 de puncte, Gloria Buzău e la egalitate cu alte patru echipe, FK Miercurea Ciuc, Poli Iași, Unirea Dej și SC Oțelul. Pe primele locuri în campionat sunt Steaua, 32 de puncte, și Unirea Slobozia, 28 de puncte.

În runda a 15-a, după ce etapa trecută a învins cu 3-2 Unirea Dej în deplasare, Gloria Buzău va juca pe teren propriu cu Concordia Chiajna, locul 12 cu 17 puncte.

Foto: Denis Grosu / Sport Pictures
Video: Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-buzau-19254191

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-buzau-19254191

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-zdrobit-o-formatie-din-republica-moldova-intr-un-meci-amical-numai-in-prima-repriza-a-marcat-sase-goluri-19254202

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lorant-kovacs-principala-gura-de-foc-a-echipei-fk-miercurea-ciuc-in-acest-sezon-am-un-rol-bun-in-echipa-mijlocasul-este-golgheterul-ciucanilor-si-spune-cate-golu-19254182

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 19 Nov. 2022, 19:01 Liga 2
Pe aceeași temă