Adrian Mihalcea ”liniștește apele” în jurul Unirii Slobozia: ”E greu ca o echipă care a evitat retrogradarea în ultimul moment, acum să se gândească la play-off.” Comentariu amuzant despre penalty-ul acordat Buzăului etapa trecută: ”Au râs și copiii de pe margine”

Răzvan STÎNGĂ 27 Oct. 2021, 15:57 Liga 2
Adrian Mihalcea ”liniștește apele” în jurul Unirii Slobozia: ”E greu ca o echipă care a evitat retrogradarea în ultimul moment, acum să se gândească la play-off.” Comentariu amuzant despre penalty-ul acordat Buzăului etapa trecută: ”Au râs și copiii de pe margine”

Unirea Slobozia a avut un început foarte bun de campionat în Liga 2, dar ulterior programul a fost unul complicat, cu echipe care acum sunt în fruntea clasamentului, și nu a mai reușit prestațiile solide. Au venit și înfrângerile, au venit și mai multe rezultate de egalitate. Adrian Mihalcea a făcut o analiză a situației.

Adrian Mihalcea, cu picioarele pe pământ: ”Vrem să terminăm în primele 10 locuri” 

Antrenorul a declarat într-un dialog cu reporterul Liga2.ro că echipa lui trebuie să vadă toată traiectoria de până acum într-o notă obiectivă, întrucât este greu de crezut că o formație care sezonul trecut abia s-a salvat de la retrogradare, acum se poate lupta cu șanse foarte mari la play-off-ul de promovare.

Mihalcea ia totul treptat și ”liniștește apele” în jurul echipei, după cum a declarat, ”tulburate” de anumite persoane apropiate clubului, dar nu oameni din conducere. Pentru Unirea Slobozia planurile rămân aceleași, clasarea între primele 10 echipe la finalul campionatului. Tot ce vine peste, este un bonus.

E bine că suntem în grafic și că ne menținem în primele 10 echipe. Asta am spus de la bun început, de la începutul campionatului, că vrem să nu mai avem grija retrogradării. Vrem să terminăm în primele 10 locuri din clasament. Nu înseamnă că nu ne dorim mai mult, că nu am vrea să fim în primele șase echipe, dar trebuie să fim realiști.

E greu ca o echipă care anul trecut a evitat retrogradarea în ultimul moment, acum să se gândească la play-off. Trebuie să cântărim bine toată situația”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.

Scăderea de formă a Unirii Slobozia e pusă de Adrian Mihalcea pe seama seriei complicate 

Unirea Slobozia a avut o serie dificilă de meciuri. În ultimele opt partide din campionat a întâlnit șase adversari importanți, care se vor bate în mod evident pentru primele locuri în clasament, Steaua, Petrolul, Concordia Chiajna, FC Hermannstadt, ”U” Cluj și FC Buzău. Practic, primele șase clasate din acest moment.

Cele 11 etape sunt caracterizate de Adrian Mihalcea aproximativ în tonul intuit și de el la începutul campionatului. Consideră că imaginea reală a echipei trebuia să se reflecte cu patru puncte în plus în clasament.

Adrian Mihalcea, comentariu amuzant despre penalty-ul acordat Buzăului: ”Au râs și copiii de pe margine” 

Antrenorul nu a trecut cu vederea penalty-ul din partida cu FC Buzău. A comentat într-o notă amuzantă lovitura de pedeapsă dictată pentru buzoieni, din care au marcat și s-a stabilit scorul final, 1-1. A povestit și faptul că i-a arătat, chiar în timpul meciului, preparatorului fizic al adversarilor reluarea pe o tabletă, iar acesta i-a dat dreptate. Că decizia luată de arbitru a fost una greșită.

”Sunt mulțumit cu ce am făcut până acum, cu ce am realizat, dar se putea și mai bine. Nu pot să uit că am avut un start de campionat foarte bun, iar apoi am avut o serie complicată de meciuri, în care s-a văzut diferența de valoare. Cred că dacă aveam patru puncte în plus aș fi fost și mai mulțumit și cred că ar fi exprimat prestațiile noastre de până acum.

Au fost și greșeli de arbitraj, nu știu dacă din cauza lipsei de experiență a arbitrilor, a plasamentului greșit. A fost și greșeala din meciul cu Universitatea Cluj, a fost și penalty-ul de acum, cu Buzău. La Buzău a fost o decizie care m-a șocat. Eu credeam că arbitrul a fluierat să dea simulare și cartonaș galben. S-a luat o decizie la care au râs și copiii de pe margine.

I-am arătat preparatorului fizic al Buzăului faza în timpul meciului, pentru că avem o tabletă pe care o ținem la banca de rezerve, și mi-a dat dreptate. Că nu trebuia să se dea lovitură de la 11 metri”, a mai declarat Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.

Faza penalty-ului acordat în meciul FC Buzău – Unirea Slobozia:

Unirea Slobozia se pregătește de meciul cu Unirea Constanța 

Unirea Slobozia ocupă locul 8 în Liga 2, după 11 etape, fiind la un punct de poziția a 7-a, Metaloglobus, și la cinci de locul 6, Steaua. Runda următoare programează pentru trupa lui Adrian Mihalcea o confruntare pe teren propriu, cu Unirea Constanța.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-joaca-din-nou-in-deschiderea-etapei-de-liga-2-tot-intr-un-derby-al-rundei-doua-meciuri-au-suferit-modificari-de-program-fata-de-cum-fusesera-stabilite-initial-partidele-televizate-19207287

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lita-dumitru-dezamagit-de-ce-a-vazut-la-meciul-concordia-chiajna-si-fc-brasov-totul-se-joaca-la-intamplare-fotbalul-se-joaca-cu-cap-iar-acolo-unde-nu-i-cap-vai-de-picioare-19207282

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/presedintele-filiasului-declaratii-mai-surprinzatoare-decat-parcursul-echipei-dupa-calificarea-in-optimile-cupei-romaniei-vrem-in-cupele-europene-19207275

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/marius-maldarasanu-dupa-eliminarea-hermannstadtului-din-cupa-romaniei-la-filiasi-ulciorul-nu-merge-de-multe-ori-la-apa-ce-reprosuri-are-antrenorul-19207272

Răzvan STÎNGĂ 27 Oct. 2021, 15:57 Liga 2
Pe aceeași temă