Nimeni nu-i stă în cale echipei Unirea Slobozia în acest sezon de Liga 2, care a terminat și etapa a 10-a fără înfrângere. Mai mult de atât, a învins Steaua, o formație văzută în dreptul favoritelor la play-off înainte de startul întrecerii. Liderul campionatului începând de runda trecută s-a impus la limită pe teren propriu, scor 1-0.
Omul duelului a fost Serge Ekollo, care a punctat simplu în repriza secundă, din fața porții, după o pasă primită de la Cojocari, și a adus cele trei puncte pentru Unirea Slobozia.
Formația din Slobozia continuă seria fără înfrângere, în urma duelului cu Steaua ajungând la șapte victorii și trei egaluri, fiind cea mai bună defensivă din Liga 2, cu numai trei goluri încasate până acum.
Eroul Unirii Slobozia a fost Serge Ekollo, el marcând în minutul 68, la numai opt minute după ce a intrat pe teren. A început duelul ca rezervă, dar Adrian Mihalcea l-a introdus și a fost inspirat.
Cu ocazia acestui meci, Unirea Slobozia a reușit prima victorie în meciurile direct cu Steaua. 1-1 și 0-0 la Slobozia, 2-0 la București pentru Steaua și 2-2 la Slobozia erau rezultatele directe de până acum dintre cele două echipe, disputate în această ordine, primul în 2021, următoarele două în 22 și ultimul în februarie 2023.
La fel ca Daniel Oprița, Adrian Mihalcea a declarat că jocul echipei sale nu a fost unul spectaculos, dar că se gândește doar la puncte în acest sezon. În plus, Unirea Slobozia nu are nici un lot numeros și a fost nevoit chiar la partida cu Steaua să improvizeze.
Cu toate acestea, antrenorul primei clasate din divizia a doua este mulțumit că pragmatismul continuă să fie un mare plus, iar adversarele din campionat nu reușesc momentan să găsească strategia prin care să îi administreze Unirii Slobozia prima înfrângere.
”Sunt extrem de fericit! Mulțumit… și mulțumit, am câștigat împotriva unei echipe bune, dar după un joc nu foarte spectaculos. Cred că noi am avut ocaziile mari. Știam valoarea lor, celor de la Steaua, am suferit enorm, dar cumva tot traseul de până acum ne-a dar încredere, iar în repriza a doua am marcat.
Serge Ekollo vine după o perioadă de trei săptămâni de accidentare, la ultimul meci de acasă s-a ales cu entorsă. Acum a reintrat și știa că asta se va întâmpla, mă bucur pentru el. Toți băieții înțeleg ce vreau de la ei.
Lăsăm, din păcate, fotbalul spectacol de-o parte și ne interesează să luăm toate punctele”, a afirmat Adrian Mihalcea, conform DigiSport.
Întrebat de cum a fost duelul cu Steaua din perspectivă istorică, a meciurilor personale cu formația bucureșteană din vremea în care era fotbalist, Adrian Mihalcea a declarat că nu consideră echipa din Liga 2 ca fiind Steaua, ci pe cea din SuperLiga României, pe FCSB.
”Nu vreau să fiu răutăcios, Steaua cu care eu jucam și aveam luptele crâncene este în prima divizie. Eu cu aceea am jucat, mai departe… se poate interpreta, dar eu consider că Gigi Becali a format și patronează echipa Steaua”, a mai afirmat Adrian Mihalcea.
După 10 etape în Liga 2, Unirea Slobozia are 24 puncte, fiind pe locul 1, cu trei puncte peste fostul lider, locul 2 în prezent, CSC Șelimbăr. În runda trecută, a 9-a, a învins chiar clubul din Șelimbăr, scor 1-0, în deplasare, și a urcat în fotoliul de lider.
În acest sezon de campionat, Unirea Slobozia nu a pierdut, având șapte victorii (1-0 cu CSM Reșița, 3-1 cu CS Tunari, 1-0 cu Unirea Slobozia, 2-0 cu Metaloglobus, 1-0 cu CSM Alexandria, 1-0 cu CSC Șelimbăr și 1-0 cu Steaua) și trei egaluri (1-1 cu Viitorul Pandurii, 1-1 cu CS Mioveni și 0-0 cu Unirea Dej).
În etapa următoare, a 11-a, Unirea Slobozia va întâlni CSM Slatina, în deplasare.
”Se pare că Slobozia îmi priește, e al treilea mandat aici, lumea mă lasă să îmi fac meseria, am stabilitate, am liniște și mă preocupă doar fotbalul. Și la Buzău am avut performanță, am jucat barajul de promovare, dar Slobozia și aici (n.r. – duce mâna la inimă).
Obiectiv e play-off-ul, ne axăm pe play-off, apoi vom vedea. E cu totul și cu totul alt campionat, eventual vom fi în play-off și vor fi numai meciuri ca acesta cu Steaua. Momentan suferim, nu avem un lot foarte mare, numeros.
Azi am improvizat, a trebuit să fac asta, dar mai e până la play-off. Ne gândim doar la meciul următor, vrem să menținem această linie de invincibilitate. Nu am pierdut până acum și suntem sus”, a încheiat Adrian Mihalcea, vorbind despre planurile pe termen mediu și lung.
Foto: Petronel Tudor / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-isi-deschide-magazin-oficial-la-hunedoara-19289170
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-infrangere-pe-terenul-echipei-unirea-slobozia-0-1-in-etapa-10-de-liga-2-19289172
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-duel-cu-viitorul-pandurii-in-etapa-10-de-liga-2-19289164
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-claudiu-niculescu-dupa-ceahlaul-selimbar-0-0-19289163
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-10-liga-2-19289095