Mișcări de trupe la Ceahlăul! Nemțenii au renunțat la unul dintre cei mai experimentați jucători din lot și au adus un mijlocaș camerunez. Alți doi jucători pe lista neagră

Narcis POHOAȚĂ 03 Sep. 2025, 12:01 Liga 2
Mișcări de trupe la Ceahlăul! Nemțenii au renunțat la unul dintre cei mai experimentați jucători din lot și au adus un mijlocaș camerunez. Alți doi jucători pe lista neagră

Până la clarificarea situației băncii tehnice, clubul Ceahlăul Piatra Neamț ”umblă” la nivelul lotului în această pauză din campionat generată de acțiunile echipelor naționale.

Nemțenii au renunțat la fundașul polonez Kamil Wiktorski (32 de ani), unul dintre cei mai slabi jucători din debutul sezonului, deși era printre cei mai experimentați, dar s-au întărit în linia mediană prin aducerea mijlocașului camerunez Paul-Henri Moussinga (27 de ani), ultima oară la CS Afumați.

Ceahlăul s-a despărțit de polonezul Kamil Viktorski. Urmează Renan Sousa și Kelechi

Disponibilizările anunțate după umilința cu Concordia Chiajna (scor 0-8), patru-cinci la număr, au început cu stoperul Kamil Wiktorski. Fundașul central polonez în vârstă de 32 de ani și-a reziliat contractul cu Ceahlăul, pe cale amiabilă, după un sezon petrecut sub Pietricica.

Considerat unul dintre jucătorii de bază în sezonul trecut, Wiktorski a avut un start de campionat foarte slab. În prima etapă, fundașul central polonez a fost eliminat în finalul meciului de la Iași, cu Politehnica, iar la revenirea pe teren, în etapa a 3-a, la Chiajna, a fost unul dintre cei mai slabi de pe teren, contribuind decisiv la mai multe goluri ale Concordiei. Tot în acel meci, polonezul și-a dat și un autogol!

Ajuns în 2020 în România, Wiktorski a mai evoluat în țară pentru Dunărea Călărași, Gloria Buzăuși CS Tunari, doar în Liga 2.

”Kamil Wiktorski, reziliere pe cale amiabilă
CSM Ceahlăul și Kamil Wiktorski au ajuns la un acord comun pentru rezilierea contractului în vigoare. Astfel, fundașul central polonez a încheiat la Piatra Neamț o aventură ce a început în august 2024.
Îi urăm multă sănătate și succes în continuare!”, a anunțat clubul nemțean pe pagina oficială de Facebook.

24 de meciuri și 1 gol a strâns Kamil Wiktoski pentru Ceahlăul în sezonul trecut de Liga 2 și în începutul celui actual.

  • După Wiktorski, clubul nemțean se va despărți, foarte probabil ,în scurt timp și de alți jucători care nu au confirmat. Printre aceștia se numără mijlocașul brazilian Renan Sousa dis Santos și atacantul nigerian Kelechi Nnochiri, ambii în vârstă de 20 de ani. În cazul în care cei doi jucători nu vor accepta rezilierea contractelor pe cale amiabilă, oficialii nemțeni vor încerca să caute soluții pentru a fi împrumutați!

Mijlocașul Paul Moussinga a semnat pe un sezon cu Ceahlăul

Totodată, nemțenii s-au întărit în compartimentul median prin aducerea mijlocașului camerunez Paul-Henri Moussinga. În vârstă de 27 de ani, Moussinga a mai jucat în România la echipele CSC Șelimbăr (19 meciuri în Liga 2) și CS Afumați (22 de apariții în campionat), iar la Ceahlăul va evolua cel puțin până la finalul acestui sezon.

”Paul-Henri Moussinga, la CSM Ceahlăul până vara viitoare
CSM Ceahlăul Piatra Neamț anunță întărirea lotului pentru sezonul 2025-2026 cu mijlocașul camerunez Paul-Henri Moussinga. În vârstă de 27 de ani, fotbalistul a mai jucat în divizia secundă românească la CS Afumați și CSC 1599 Șelimbăr, din 2023 încoace.
Junioratul l-a făcut însă la Paris Saint-Germain la echipele U17 și U19. A trecut apoi pe la Amiens (Franța), Moura și Alvarenga (ambele Portugalia), Hodd (Norvegia), NK Funizar (Slovenia) și FK Skopje (Macedonia de Nord).
De menționat ar mai fi că Paul-Henri Moussingaa jucat constant în România în ultimele două sezoane. A bifat 25 de jocuri pentru CS Afumați (cupă și campionat), în timp ce pentru Șelimbăr a fost pe teren în 21 de jocuri (cupă și campionat)”, a anunțat clubul nemțean.

  • Altfel, cu etapa 5 a Ligii 2 încheiată marți seară, Ceahlăul se află pe locul 8, cu 10 puncte și golaveraj 7-9. Următoarele patru echipe din faza sa au tot câte 10 puncte, însă toate au un golaveraj mai bun. În runda viitoare, programată peste două weekend-uri, echipa din Piatra Neamț joacă pe teren propriu contra FC Bihor Oradea (locul 3, 12 puncte).

Foto: Tudy / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 03 Sep. 2025, 12:01 Liga 2
Pe aceeași temă