Două etape au mai rămas de disputat din sezonul regular al Ligii 2, ediția specială 2020/2021, iar 11 echipe se luptă pentru primele șase locuri care duc în play-off-ul de promovare, distanța dintre locul 1 și 11 fiind de doar cinci puncte.
Formațiile clasate pe pozițiile 12-20 nu mai au nicio șansă la ”Top 6”, vor merge în play-out, iar acum au obiectivul de a obține cât mai multe puncte în cele două jocuri pe care le mai au de disputat.
În acest moment, după desfășurarea rundei a 19-a a Ligii 2, nouă echipe sunt sigure de prezența în play-out, acolo unde vor juca pentru evitarea retrogradării în Liga 3.
Acestea sunt: SCM Gloria Buzău, Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița, Unirea Slobozia, Concordia Chiajna, Ripensia Timișoara, CSM Slatina, Aerostar Bacău și Pandurii Târgu Jiu.
Alături de acestea, în play-out vor mai merge și ocupantele locurilor 7-11, pe care în acest moment se află Petrolul Ploieşti, FK Csikszereda, Metaloglobus Bucureşti, CS Mioveni și Rapid. În ultimele două runde din sezonul regular se pot produce însă schimbări majore în partea superioară a clasamentului, fiind chiar posibil ca în play-out să ajungă și liderul actual, ASU Poli, care mai are doar un meci de disputat.
12. SCM Gloria Buzău 18 6 7 5 20-19 25 puncte
13. Fotbal Comuna Recea 17 5 4 8 23-29 19
14. CSM Reșița 17 5 4 8 10-18 19
15. Unirea Slobozia 17 5 4 8 15-24 19
16. Concordia Chiajna 17 4 6 7 18-18 18
17. Ripensia Timișoara 17 5 3 9 14-30 18
18. CSM Slatina 17 4 3 10 17-23 15
19. Aerostar Bacău 17 2 4 11 18-31 10
20. Pandurii Târgu Jiu 17 2 3 12 16-36 9
În aceste ultime două etape ale sezonului regular al Ligii 2, dintre cele nouă echipe din partea inferioară a clasamentului, doar una mai are de disputat un singur meci, SCM Gloria Buzău. În rest, fiecare mai are de jucat o dată acasă și în deplasare.
SCM Gloria Buzău – Pandurii (acasă) / stă
Fotbal Comuna Recea – CSM Reșița (acasă) / Ripensia (deplasare)
CSM Reșița – Recea (deplasare) / ”FC U” Craiova (acasă)
Unirea Slobozia – Metaloglobus (acasă) / Pandurii (deplasare)
Concordia Chiajna – Aerostar (deplasare) / ASU Poli (acasă)
Ripensia Timișoara – CSM Slatina (deplasare) / Recea (acasă)
CSM Slatina – Ripensia (acasă) / FK Csikszereda (deplasare)
Aerostar Bacău – Concordia (acasă) / CS Mioveni (deplasare)
Pandurii Târgu Jiu – SCM Gloria Buzău (deplasare) / Unirea Slobozia (acasă)
Etapa a 20-a va debutat la 20 martie și se va încheia la 23 martie, iar după aceea va fi stabilit programul meciurilor din runda a 21-a, fiindcă jocurile în care vor evolua echipele cu șanse la play-off vor trebui să se dispute în același timp.
La finalul sezonului regular al acestei ediții a Ligii 2, una inedită din cauza pandemiei, echipele clasate pe locurile 7-20 vor merge în play-out și vor lupta pentru evitarea retrogradării.
După retragerea celor de la Turris Oltul în această iarnă, numărul retrogradatelor în Liga 3 se va rezuma la cinci echipe, în loc de șase, cum ar fi trebuit în mod normal, dacă nu ar fi existat niciun abandon.
Cele 14 cluburi situate pe locurile 7-20 vor fi împărțite în două grupe de play-out cu număr egal de echipe, în fiecare grupă urmând să aibă loc câte șase etape, adică doar turul. La finalul acestora, ultimele două clasate din fiecare rundă vor retrograda în Liga 3, iar clasatele pe locurile 5 în fiecare grupă de play-out vor juca între ele un baraj de menținere în Liga 2, în dublă manșă.
Modul de împărțire al echipelor în cele două grupe de play-out nu este cunoscut în acest moment, FRF nefăcând public acest detaliu destul de important.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/11-echipe-se-lupta-pentru-play-off-ul-ligii-2-si-niciuna-nu-este-sigura-de-clasarea-in-top-6-cum-arata-clasamentul-si-programul-meciurilor-cu-doua-etape-inainte-de-finalul-sezonulu-19174755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-20-a-a-ligii-2-are-patru-meciuri-in-care-se-intalnesc-intre-ele-echipe-implicate-in-lupta-pentru-play-off-rapid-are-sabia-deasupra-capului-programul-penultimei-runde-a-sezonului-regular-19174909