S-au reunit cu gândul la promovare și vor efectua cantonamentul în Serbia. O reședință de județ vrea să revină în ligile naționale după 13 ani și a adus jucători care să facă față barajului

Mircea OGLINDOIU 16 Jan. 2026, 15:36 Liga 4
S-au reunit cu gândul la promovare și vor efectua cantonamentul în Serbia. O reședință de județ vrea să revină în ligile naționale după 13 ani și a adus jucători care să facă față barajului

CS Drobeta Turnu Severin, liderul din Liga a 4-a Mehedinți, s-a reunit joi, 15 ianuarie, la stadionul Municipal, în vederea pregătirii returului.

Cea mai importantă achiziție a CS Drobeta Turnu Severin vine de la CSM Slatina

Echipa antrenată de Florin Șoavă are un avans de doar două puncte față de principala contracandiată CS Drobeta 2024 și a demarat deja campania de achiziții. Cel mai sonor nume este cel al fundașului dreapta Denis Dragu, adus de la CSM Slatina, din Liga 2. Jucătorul de 20 de ani, mehedințean la origine, a evoluat în prima partea a actualului sezon în patru partide, timp de 217 minute și a marcat un gol.

La malul Dunării au mai ajuns ghanezii Prince Tabnore (mijlocaș) și Kusi Pandrous (atacant), ambii de la Minerul Lupeni, echipă la care au avut mai mult statutul de rezerve, precum și mijlocașul Bogdan Oprișa, de la Gilortul Târgu Cărbunești, dar și juniorii severineni Alberto Mițaru și Dragoș Găină, de la Universitatea Craiova. 

Amicale cu adversari din Liga 3 și cantonament în Serbia pentru trupa lui Florin Șoavă

Între timp, echipa severineană a perfectat și câteva amicale, toate cu formații din Liga 3, urmând să întâlnească Vulturii Fărcășești (24 ianuarie), Minerul Lupeni (1 februarie), CSM Târgu Jiu (7 februarie) și Universitatea Craiova 2 (28 februarie).

Între 13 și 22 februarie, CS Drobeta va afectua un cantonament în Serbia, unde va disputa și trei amicale, cu echipele locale.

”Greul abia acum începe. Va fi cu siguranță un retur foarte intens. Pe umerii noștri apasă un obiectiv important: promovarea în Liga 3”, transmitea antrenorul Florin Șoavă, la finele turului, conform paginii de Facebook a clubului.

Lotul prezent la reunire: Ionel Mișu, Ianis Țogoe, Sebastian Bolfă – Aurel Clement, Antonio Ionașcu, Alberto Mițaru (Universitatea Craiova), Flavius Najap, Denis Dragu (CSM Slatina), Darjan Mihajlovic, Eugen Toader, Răzvan Erceanu, Dragoș Găină (Universitatea Craiova), Cătălin Tronea, Constantin Ciolacu, David Ureche, Eduard Brucă, Denis Vișan, Prince Tabnore (Minerul Lupeni), Bogdan Oprișa (Gilortul Târgu Cărbunești), Raul Iorgulescu, Kusi Pandrous (Minerul Lupeni).

Au lipsit africanii James Asante și Yahaya Saleh, titulari în prima parte a campionatului. Cel mai probabil, aceștia se vor alătura echipei săptămămâna viitoare. Tot atunci ar putea ajunge la malul Dunării și Cristian Martin, de la Gilortul Târgu Cărbunești.

Campionatul județean din Mehedinți se reia la începutul lunii martie, iar în prima etapă a returului CS Drobeta Turnu Severin va juca, pe stadionul Municipal, cu Victoria Vânju Mare. Tot în etapa a 14-a, contracandidata CS Drobeta 2024 va întâlni Sănătatea Breznița Ocol, pe stadionul Termo.

Observatorul FRF Marian Balaci e președintele clubului

Președinte la echipa înființată vara trecută de Primăria Drobeta Turnu Severin este fostul arbitru divizionar Marian Balaci (foto, alături de noua achiziție Denis Dragu), în prezent observator FRF.

Acesta ocupa și funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri Mehedinți, dar și-a dat demisia în momentul în care a fost angajat la clubul primăriei, deoarece nu mai era compatibil cu noua funcție, CS Drobeta fiind echipă afiliată la AJF Mehedinți. 

Dacă CS Drobeta va promova în Liga 3, Balaci va trebui să renunțe și din funcția de observator FRF dacă vrea să ocupe în continuare funcția de președinte la CS Drobeta.

De aproape 3 ani, Balaci are însă pe rol un proces, în care are calitatea de inculpat, având ca obiect: ”delapidarea (art.295 NCP), instigare la fals informatic art.47 Cod penal, complicitate la delapidare art 48 alin 1 Cod penal”, din perioada în care ocupa funcția de director al Școlii Gimnaziale Isverna. Doar în 2025 au avut loc șase termene, toate însă amânate, conform portalului instanței de judecată, iar următoarea înfățișare este pe 11 februarie. 

  • Municipiul Drobeta Turnu Severin n-a mai avut echipă în ligile naționale din 2013, când CS Turnu Severin a retrogradat din Liga 1 și s-a deființat la scurt timp, fiind înglodată în datorii. Clubul, adus în 2011 de la Craiova și denumit, inițial, Gaz Metan Severin, a intrat în faliment după doar 2 ani de la constituire!

Foto: CS Drobeta

Mircea OGLINDOIU 16 Jan. 2026, 15:36 Liga 4
Pe aceeași temă