Alexandru Casvean (34 de ani) tocmai a fost arbitru asistent la meciurile Coronei Brașov din preliminariile Ligii Campionilor la volei masculin și este fotbalist activ în Liga 5 la Internațional Brașov.
Alexandru Casvean provine dintr-o familie de sportivi de performanță în volei. Dar prima dragoste a lui Alexandru a fost fotbalul, iar junioratul l-a făcut la Tractorul Brașov.
”În familia mea, ambii părinți au făcut volei de performanță, sora mea, la fel, dar eu am început cu fotbalul. Mai întâi cu băieții în cartier, apoi la juniorii Tractorului. Am jucat la Tractorul până la vârsta de 17 ani și îmi doream să fac pasul la FC Brașov. Doar că, în aceea perioadă, să ajungi să joci la FC Brașov aveai nevoie de pile. Am renunțat la fotbal, iar antrenorii de la volei au tot insistat să vin la antrenamente. Am început la LPS CSS Brașov și după doar o săptămână de antrenamente am fost luat la un turneu în Spania. Am progresat și apoi am făcut pasul la seniori la CSU Brașov unde am jucat în Divizia A2. La vârsta de 19 ani m-am apucat și de arbitraj la solicitarea lui Ovidiu Iliescu, fostul mare arbitru internațional. De atunci m-am axat pe arbitraj și mi-am dat seama că am șanse mari să evoluez. Acum sunt arbitru principal la Divizia A2 și sper ca din sezonul viitor să fac pasul la Divizia A1”, spune Alexandru.
În acest sezon, Alexandru a făcut pasul și la nivel internațional. A fost delegat la meciurile Coronei de acasă din preliminariile Ligii Campionilor cu Bijeljina Radnik (Bosnia) și Volley Schonenwerd (Elveția).
”La meciurile internaționale pe lângă arbitrii A 1 și A2, federația trimite și doi tușieri care pot fi și din localitate. Pe lângă cel două meciuri de la Corona Brașov am fost delegat și în vară la meciurile echipei naționale a României din Golden League care au avut loc la Brașov”, mai spune arbitrul asistent.
În paralel cu arbitrajul în volei, Alexandru Casvean este fotbalist activ, portar, la Internațional Brașov, echipă care evoluează în Liga 5 Brașov.
După patru etape din acest sezon, Internațional Brașov se află pe locul 2, la trei puncte în spatele liderului Colțea Brașov.
”Alex este secretul succesului nostru. A lipsit la un meci și acela l-am pierdut. Cu el în teren suntem mult mai puternici”, spune italianul Andrea Adamo, președinte, dar și jucător la echipa brașoveană.
Foto: Dan Potor (SportsMedia) și Adi Marica