Ieri, în două localități de pe Valea Sălăuței: la Romuli și
Telciu, s-au disputat semifinalele etapei județene a Cupei
României, ediția 2010-2011. La Telciu, deși gazdele de la Eciro
Forest porneau cu șansa a doua în fața vicempioanei Heniu Prundu
Bârgăului, calculele hârtiei au fost date peste cap în urma unui
meci de mare luptă în care telcenii, pe un teren mocirlos, s-au
bătut ca la Plevna și au învins cu 2-0.
Prima parte a jocului a fost dominată de gazde, care au reușit
să marcheze prin Miron (25 – lovitură liberă direct în vinclu) și
Moșuț (35 – din penalty). Apoi, în minutul 40, centralul Sandu Borș
i-a arătat direct cartonașul roșu atacantului Dumitru Urs de la
gazde, pentru o intrare mai dură. Chiar și cu un jucător mai puțin
pe teren, telcenii s-au apărat exact pentru o calificare care le-a
salvat întreg sezonul, bucuria de a fi finaliști fiind savurată
îndelung de jucători la sfârșitul meciului.
În cealaltă semifinală, Șoimii Romuli, văduvită de câțiva
titulari, nu a putut face față tăvălugului impus de Voința
Mărișelul, campioana impunându-se cu un sec 6-1, după un meci fără
istoric. La pauză a fost 4-0, oaspeții punctând prin Coste (2),
Vaida și Ginu Bucur. În repriza a doua, elevii antrenorului Valer
Săsărman (tehnician care, de trei etape, l-a înlocuit pe Viorel
Șomotecan) au ridicat piciorul de pe accelerație însă tot au
terminat și acest mitan în avatantaj, cu 2-1, goluri marcate de
același Coste și Fodor, gazdele reușind golul de onoare, în minutul
80, prin Șuvei.
Astfel, în finala programată duminică 6 iunie, la Romuli, se vor
întâlni Eciro Forest Telciu și Voința Mărișelu, într-o partidă
aparent dezechilibrată, însă, dacă ținem seama că este vorba de
Cupa României, competiția proverbială în care „buturugile mici”
așteaptă la cotitură, atunci totul devine posibil…
Articol scris de Radu
SÎRBU