Revenită din cantonamentul efectuat la Comandău (Covasna), Spartac Zărnești și-a făcut încălzirea pentru noul sezon în prima etapă a Cupei României (faza județeană) unde a întâlnit pe ,,nou născuta” Pheonix Poșta Câlnău. Coordonată din teren de veteranul Gheorghiță Rădulescu (52ani), cel care joacă și rolul de finanțator, Avântul a dat de pământ cu adversara, chiar acasă la aceasta. Oaspeții s-au impus cu scorul de 7-1 grație golurilor marcate de Docuz (20-pen), Gh. Rădulescu (26), Berbec (40; 45; 59), Ionescu (55; 65), gazdele punctând prin Sandu (30).
Chiar dacă exista o favorită certă, duelul dintre cele două combatante a fost unul așteptat cu interes. Asta deoarece până nu demult Spartac a fost echipa comunei Poșta Câlnău, însă din cauză că nu a beneficiat de sprijinul Primăriei s-a mutat la Zărnești, acolo unde a găsit înțelegere din partea autorităților locale. Surprinzător însă, în această vară primarul din Poșta Câlnău, Sorin Munteanu și-a dat girul pentru înființarea unei formații care va evolua în Liga a V-a.
Phoenix Poșta Câlnău: Iordache – Negoiță, Enache, Alexandru, Ivăncescu, Năstase, Cazan, Mihalcea, Brătuc, Fl. Sandu, Neagu
Rezerve: Marcu, Mărginean, Simion, Potârniche, Dinu, Preda, A. Sandu
Avântul Spartac Zărnești: V. Bălan – I. Bălan, Docuz, Ghiță, Vasilescu, A. Rădulescu, Andrei, Ionescu, Gh. Rădulescu, Berbec, Lăutaru
Rezerve: Belu, B. Vasilescu, Brătuc, Florea, Mincu, Cercel, Costic
Articol și foto de Adi SOARE