Ripensia nu a fost în stare să producă o nouă surpriză și a fost învinsă clar de Pandurii, scor 0-3, în optimile Cupei României
Echipa de liga a V-a eliminase din Cupă, până astăzi, pe UTA și U Cluj
Nou-înființata Ripensia Timișoara și-a încheiat aventura în Cupa României într-o după-amiază de marți. Nu a fost un meci dramatic, nu a fost mare supărare, pentru că, deși au tras tare pentru a se autodepăși, fotbaliștii din liga a cincea și-au recunoscut limitele.
În tururile precedente ale competiției eliminatorii, Ripensia s-a aflat, la fel ca astăzi, în rolul lui David, însă UTA și U Cluj nu au avut forța lui Goliat, ci mai degrabă a unor verișori subnutriți ai acestuia. Încă din primele minute ale meciului de ieri, cei de la Pandurii, care au avut în primul unsprezece un singur jucător care a fost titular și împotriva lui ACS Poli, în urmă cu două zile (Mamele), merită comparația cu Goliat. S-a văzut din primul până în ultimul minut că, în special din punct de vedere fizic, gorjenii le sunt net superiori jucătorilor care în campionat se distrează cu Voința Valcani sau Avântul Periam.
„Ciobai” pentru Pandurii
Praștia lui David s-a rupt încă din minutul 9, când Elton Da Silva a deschis scorul, după cornerul executat de Distefano. „Ripi” nu a fost în stare să răspundă, Pandurii nu i-au luat de sus, cum a făcut U acum o lună, iar golul al doilea a venit firesc, lejeritatea cu care Adrovic a împins mingea cu latul în plasă reflectând diferența netă dintre cele două formații. Eroul care a deschis scorul în meciul cu „Șepcile roșii”, Ciobai, a marcat și ieri, dar în propria poartă, în minutul 62. Abia după ce scorul a devenit unul de neprezentare, oaspeții au luat piciorul de pe accelerație, dar Anagor și Briciu au ratat două oportunități mari de a înscrie golul de onoare.
Chiar dacă a pierdut cu 3-0, Ripensia a intrat în istorie prin faptul că a ajuns până în optimile de finală. Echipa din liga a cincea, care la anul va fi în eșalonul al patrulea, promite că se va întoarce și va scrie mai multe pagini în „competiția surprizelor”, începând de anul viitor.
Ce naiba!? Sunt vicecampionii României și joacă în Europa League! E diferență mare de nivel și valoare între noi și ei
Călin Uzun, căpitan Ripensia
E un lucru frumos ce se întâmplă la Ripensia, e ceva atât de rar la noi în țară. Am vrut să dau o șansă și unor jucători folosiți mai puțin, dar chiar și așa s-a văzut o diferență evidentă
Cristi Pustai, antrenor Pandurii
Unii jucători au avut trac exagerat și nu s-au ridicat la nivelul psihologic al meciului
Radu Suciu, manager Ripensia
RIPENSIA TIMIȘOARA
PANDURII TÂRGU JIU
0-3
Elton Da Silva ”9, Adrovic ”29, Ciobai ”62 (autogol)
Rădulescu – Petrișor, Ciobai, Uzun (cpt.), Cărpinișan – Boangheș (Mogoș ”71), H. Mureșan – Păscăleanu (C. Radu ”53), Briciu, Ad. Popa – Anagor (Ungur ”67).
Manager: Radu Suciu
Lazar (Mingote ”46) – Pleașcă, Erico Da Silva, Mamele (cpt.), Sipoto – Elton Da Silva, C. Cristea (Shamsin ”46) – Ciucur, Distefano, Nicoară – Adrovic (I. Rada ”70).
Antrenor: Cristian Pustai
Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU