Primarii dețin cheia fotbalului județean

Marius ANGHEL 26 Oct. 2010, 18:25 Ligi județene
Primarii dețin cheia** fotbalului județean

Edilii locali sunt cei care țin în viață echipele din eșaloanele
inferioare sau, după caz, cei care le pot aduce în prim-plan.

De Mutu că a bătut un ospătar sau de Hagi că a ajuns antrenor la
Galatasaray a auzit toată lumea. Ceea ce se știe prea puțin este că
fotbalul trăiește mai ales în cele mai îndepartate colțuri ale
României, prin echipe ce joacă în Campioantul Județean sau Liga a
IV-a, eșaloane de care nu se vorbește mai deloc.

Acestea nu sunt simple echipe, ci reprezintă mândria satelor sau
comunelor pe care le reprezintă. Fotbalul cu miros de mici și bere,
de multe ori spectatorii delectându-se cu aceste produse pe
marginea terenului, chiar în timpul jocului, reprezintă, pentru
mulți, singura distracție a săptămânii. Acest fapt atrage atenția
edililor locali, care aleg să susțină echipele reprezentative chiar
din banii contribuabililor sau din banii proprii. Această ultimă
situație se înregistrează în comuna constănțeană Aliman. Primarul
Gheorghe Topalu susține echipa alături de un om de afaceri din
comună, scutind astfel Primăria de o cheltuială în plus. Totuși,
instituția se străduiește să facă ceva pentru echipa ce o
reprezintă. „Ne dorim să facem un stadion mai frumos
pentru echipă, însă ne confruntăm cu o acută lipsă de fonduri și
acum avem alte priorități. Pentru moment mergem înainte cu ce avem,
cu o echipă tânără și sper ca pe viitor lucrurile să se
îmbunătățească”
, a declarat edilul din Aliman.

Jucătorii echipelor din Campionatul județean sunt oameni obișnuiți,
cu locuri de muncă normale, singura deosebire fiind făcută de cele
două antrenamente săptămânale (în multe cazuri acestea nici nu
există) și mai ales jocul de duminică, momentul în care devin
vedetele comunei. De multe ori, cei mai buni dintre ei primesc
porecle din partea suporterilor afumați (de la mici și uneori de la
prea multă bere), acestea fiind nume corespondente în fotbalul mare
din România și nu numai.

Un caz aparte

Dacă la Alimanu primarul este cel care dă banii, la Cobadin
situația este diametral opusă. Primăria nu mai are nicio legatură
cu echipa din localitate. Primarul Cristian Telehoi a explicat:
„Am dorit săa sprijinim echipa, însă nu am găsit
înțelegere. Am dorit să facem o formație tânără, însă ne-am lovit
de refuzul veteranilor care nu au înțeles ce dorim noi să realizăm.
Am spus că dacă vom investi, măcar să avem ceva rezultate, dar
acestea nu se pot realiza în condițiile actuale. Nu am abandonat
însă ideea. Am inclus în proiectul de buget pentru 2011 o sumă de
40-50 de mii de lei, special pentru echipa de fotbal. Eu îmi doresc
să angajez un antrenor, chiar am vorbit cu mai multe persoane
capabile să ocupe acest post și, mai mult decât orice, îmi doresc
să fim reprezentați de o echipă tânără, ambițioasă. Acum nu putem
decât să așteptăm și să vedem ce se va
întâmpla”
.

Cele două situații prezentate afectează mai mult sau mai puțin
viața echipelor. Astfel, Viitorul Cobadin se află pe locul 4 în
clasamentul Campionatului Județean, seria SUD, în timp ce Sacidava
Alimanu ocupă locul 10 (din 14) în același clasament.

Articol scris de Cristian
BANCIU

Marius ANGHEL 26 Oct. 2010, 18:25 Ligi județene
Pe aceeași temă