Popovici, la CS Rucăr

15 Jul. 2010, 10:38 Ligi județene

Fost căpitan al formației Farul Constanța în Divizia A, apoi
antrenor principal la ARO Câmpulung și ulterior secund la Rocar
București, Universitatea Craiova sau Ceahlăul Piatra Neamț,
Alecsandru Popovici, a acceptat, asemenea lui Dan Petrescu, oferta
unei echipe mici pentru un proiect pe mai mulți ani!

Alături de directorul sportiv, Dan Cârțu, Alecsandru Popovici a
mers miercuri în comuna argeșeană, Rucăr, pentru a se întâlni cu
primarul Ionel Dulamă și cu o parte dintre jucătorii echipei,
pentru a pune la punct ultimele detalii în ceea ce înseamnă „noul
proiect” pentru fotbalul din această localitate. În sala de ședințe
a Primăriei, timp de aproape 45 de minute, primarul Dulamă și
oaspeții săi au discutat pe marginea acestui subiect, iar finalul a
fost unul fericit: Popovici a acceptat oferta gazdelor!

„Proiectul care mi s-a propus înseamnă două-trei
sezoane, iar la sfârșitul acestui ciclu accederea în Liga a III-a.
Important în această perioadă este formarea unei echipe
competitive, formată din jucători tineri, majoritatea care au
evoluat pe plan local și tineri de perspectivă de la grupele de
juniori din zonă”
a declarat fostul
constănțean.

Apoi, de la ora 18.00, Alecsandru Popovici a condus primul
antrenament, având la dispoziție 15 jucători. Așa după cum avea să
declare, și pentru el alegerea făcută înseamnă o nouă provocare a
carierei, mai ales că este pentru prima dată când antrenează la
nivelul diviziei D: „Nu am mai antrenat la acest nivel
niciodată, dar nu consider asta o înjosire. Dan Cârțu a insistat
pentru mine, pentru acest proiect și pentru că îmi este greu să
stau departe de fotbal, am acceptat. Sper să reușesc la final ce
ne-am propus cu toții”
– a mai completat
Popovici.

Articol și foto de Bogdan
Burhan
sport.muscel.ro

15 Jul. 2010, 10:38 Ligi județene
Pe aceeași temă