Pandurii a realizat eventul la Mehedinți. Recolta a pierdut a treia finală consecutivă

  • După ce și-a adjudecat titlul de campioană județeană, Pandurii Cerneți a câștigat și Cupa României – Mehedinți, scor 3-2 în finala cu Recolta Dănceu. A fost prima cupă pentru echipa din Cerneți, care mai ajunsese în ultimul act al competiției doar în 2009, când a fost învinsă cu 2-0 de Agrobil Pristol.
  • Pentru Recolta Dănceu, câștigătoare a trofeului în 2011, a fost cea de-a treia finală consecutivă pierdută, după cele cu AS Baia de Aramă (1-0) și Minerul Mehedinți (2-4).
  • În finala cu Cerneți, vicecampioana ultimelor două sezoane a lovit bara în trei rânduri, prin Gheorghe Gădăleanu (’31), Ionuț Mări (’45) și Gabriel Enea (’63). Și campioana a trimis balonul în stâlpul porții, la șutul lui Mădălin Mătăreanu, din prelungirile partidei.

 

CS Pandurii a început în forță meciul și în minutul 25 conducea deja cu 2-0, după reușitele lui Alin Lăpădat (’16) și Mădălin Mătăsăreanu (’25). Lucian Brucă (’47) și-a readus echipa în joc, la începutul reprizei secunde, dar, peste alte patru minute a deviat în propria poartă balonul centrat, la firul ierbii, de Mădălin Petcu.

La 47 de ani, veteranul Dan Donoată a punctat pentru Dănceu și, pe finalul jocului, a avut șansa egalării, însă lovitura sa de cap a fost respinsă în corner. S-a încheiat 3-2 și CS Pandurii Cerneți a realizat astfel eventul, iar luna viitoare va juca în primul tur al Cupei României – faza națională.

Până atunci, câștigătoarea Ligii a IV-a Mehedinți va disputa barajul pentru promovarea în Liga a III-a, cu CSU II Craiova, pe 20 iunie, în deplasare, respectiv 27 iunie, acasă.

Campioanele județene din Mehedinți și Dolj s-au întâlnit ultima dată în 2013, la Motru, când FC CS Podari a surclasat Recolta Dănceu, cu 9-2!

„A fost un meci disputat, cu faze la ambele porți, între cele mai bune echipe ale campionatului județean. Noi am fost câștigători și de data aceasta. Practic, a fost cea de-a cincea victorie a sezonului împotriva Dănceului. Sper să ieșim învingători și la meciul de baraj, ca să încununăm cel mai bun sezon din istoria Cernețiului”, a spus mijlocașul Cristian Cîrcioran.

Pandurii Cerneți mai câștigase titlul județean în 2007 și 2012, dar a fost învinsă de fiecare dată, la meciurile de baraj,disputate la vremea respectivă pe teren neutru, de reprezentantele Timișului. La Caransebeș, Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic s-a impus cu 5-2, iar, în urmă cu 3 ani, CS Vulturii Lugoj a dispus cu 3-0 de Pandurii Cerneți, la Reșița.

Pandurii Cerneți – Recolta Dănceu 3-2 (2-0)
Alin Lăpădat (’16), Mădălin Mătăsăreanu (’25), Lucian Brucă (’51 – autog.) / Lucian Brucă (’47), Dan Donoată (’65)

Pandurii: S. Drăgan – G. Ciolacu (M. Basarab ’62), Gh. Pele, Cr. Bejinaru, A. Trușcă, A. Lăpădat, Cr. Cîrcioran, M. Petcu, M. Mătăsăreanu (M. Lazăr ’90), L. Zamfir (M. Ungureanu ’88), C. Fîșic (C. Bușeu ’80).

Recolta: C. Munteanu – I. Ilie, F. Piciorgros, Gh. Gădăleanu, A. Rapcea, C. Negrescu, L. Brucă, D. Donoată, I. Mări (M. Pavel ’46), L. Ștefan (G. Enea ’46), R. Țogoe.

Arbitri: M. Balaci – M. Nicoară, R. Doroi
Stadion Termo (Dr. Tr. Severin), spectatori 250

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă