După o pauză competițională de peste două luni, cele 18 echipe participante la întreceri au susținut meciurile de debut în sezonul 2012/2013 al Ligii a 4-a Giurgiu. În prima etapă gazdele și-au tras partea leului câștigând șase din opt meciuri programate. Un meci s-a terminat la egalitate, iar unul a fost câștigat de oaspeți. Meciul dintre Argeșul Mihăilești și FC Bolintin Vale a fost amânat.
Scorul etapei s-a înregistrat pe Stadionul Dunărea Port, acolo unde Nova Force Giurgiu își desfășoară meciurile de pe teren propriu. Giurgiuvenii conduși de pe banca tehnică de profesorul Dorian Gârlea, au învins cu scorul de 7-1 pe Dragonii Ogrezeni, devenind primul lider al noii ediții de campionat.
În derby-ul promovatelor Rapid Vărăști a învins cu scorul de 7-2 pe AS Ghimpați Iepurești. Singura victorie a oaspeților a fost a celor din Clejani, care au învins în deplasare pe Zmeii Ogrezeni cu scorul de 4-2.
Rezultatele primei etape: Nova Force Giurgiu – Dragonii Ogrezeni 7-1, Rapid Vărăști – AS Ghimpați 7-2, Argeșul Mihăilești – FC Bolintin Vale, amânat, AS Prundu – Progresul Palanca 4-3, Dunărea Oinacu – Voința Slobozia 2-2, Avântul Florești – Viitorul Vedea 4-2, Spicul Izvoru – AS Scărișoara 5-1, Inter Zorile – Victoria Adunații Copăceni 5-3, Zmeii Ogrezeni – Rapid Clejani 2-4.
Etapa viitoare, sâmbătă, 25 august, orele 18,00: Dragonii Ogrezeni – Rapid Clejani, Victoria Adunații Copăceni – Zmeii Ogrezeni, AS Scărișoara – Silver Inter Zorile, Viitorul Vedea – Spicu Izvoru, Voința Slobozia – Avântul Florești, Progresul Palanca – Dunărea Oinacu, FC Bolintin Vale – AS Prundu, AS Ghimpați Iepurești – Argeșul Mihăilești, Nova Force Giurgiu – Real Vărăști.
Articol scris de Costel SPÂNU