Chiar dacă a reușit să ajungă cu echipa sa din liga a cincea până în optimile Cupei României, managerul Ripensiei, Radu Suciu, s-a supărat pe câțiva dintre jucători astăzi, când timișorenii au fost învinși cu 3-0 de Pandurii.
„Primul lucru e să felicit Pandurii, nu numai pentru victorie, ci și pentru tot parcursul din acest sezon și construcția frumoasă de la club. Poate pare exagerat pentru unii, astăzi în conjunctura în care s-au prezentat Pandurii, puteam să facem mai mult. Ripensia nu a arătat azi ca o echipă, unii dintre jucători au vrut să arate o manieră strict individualistă, că pot să joace mai sus. Alții nu au putut să depășească emoțiile, la unii au continuat pe tot parcursul. Sigur, că la nivelul la care au ajuns le putem permite, deși e păcat pentru ei, că puteau face mult mai mult. Trei la zero sau trei la doi pentru Pandurii, nu e totuna, dar se putea obține și o remiză după 90 de minute. Unii au avut trac, nu au putut să fie lucizi. Am văzut o primă repriză în care s-au acumulat toate erorile tactice posibile și pe care le credeam corectat de mult la această echipă. Jocul cred că a fost foarte frumos de ambele părți. Clubul a dorit un astfel de joc și jucători pentru acest nivel. Noi asta am dorit, s-a întâmplat că am reușit să-i aducem, sigur, și prin antrenamente, îi certăm când dau tare în minge. E foarte dificil, mai ales când joci cu echipe de eșalon superior„, a declarat Radu Suciu.
„Echipa e de Liga a III-a”
Suciu a vorbit și de planurile de viitor ale Ripensiei. „Odată cu acest joc s-a încheiat o etapă la Ripensia. Jocul acesta ne permite să evaluăm exact unde suntem față de proiectul nostru. Unii au avut o atitudine, alții un trac exagerat și nu s-au ridicat psihologic la nivelul jocului. Depinde de ei cum vor reuși să treacă peste și să meargă mai departe. Eu sper ca acești jucători să-și depășească carențele. Sigur, mai trebuie aduși jucători. Nu putem schimba o echipă întreagă, dorința noastră e să jucăm cu aceiași jucători. Părerea mea e că echipa e de Liga a III-a, deși nivelul calitativ e foarte diluat”, a mai spus managerzul Ripensiei.
Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU