La primul sezon în Liga a IV-a, FC Hidișel a câștigat și faza județeană a Cupei

Marius ANGHEL 25 Jun. 2013, 16:06 Ligi județene
La primul sezon în Liga a IV-a,** FC Hidișel a câștigat și faza județeană a Cupei

Sezonul fotbalistic intern 2012-2013 s-a încheiat și pe plan județean sâmbătă, când, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea s-a desfășurat finala Cupei României, faza județeană Bihor. S-au întâlnit echipele FC Hidișeul de Sus și Viitorul Marghita. Conform calculelor hârtiei, echipa din Hidișel a reușit în final să se impună, după un meci ce a consemnat o mare risipă de energie. Scorul final a fost de 4-2, după ce la pauză tot jucătorii din Hidișel conduceau cu 2-1.

Elevii antrenorului Adrian Iova, cei de la FC Hidișel, au început bine jocul, dominând primele 20 de minute. După acest minut cei de la Viitorul au ieșit mai curajos la atac și au încercat să pună, la rându-le, în pericol poarta adversă, pe contraatac. Astfel, aceștia au reușit înscrierea primului gol al partidei, în minutul 22, prin Raymond Lukacs, care a profitat de o greșeală a portarului, în urma executării unei lovituri de colț.

În minutul 27, FC Hidișel a restabilit egalitatea însă, prin Dimtri Sundas, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.

Până la pauză cei din Hidișel au mai reușit să înscrie o dată prin același jucător și, astfel, să treacă în avantaj pe tabela de marcaj.

În repriza secundă, tot elevii lui Adrian Iova au fost mai insistenți și în urma unei faze colective de atac, Grosu a înscris pentru 3-1.

La acest scor, Viitorul Marghita a încercat să atace mai mult, dar forța ofensivă le-a jucat feste, iar pe contraatac, în minutul 75 echipa din Hidișelul de Sus a reușit un nou gol, prin omul meciului, atacantul Dimitri Sundas, fiul unui cetățean elen, stabilit imediat după Revoluție în Oradea.

Scorul final a fost însă 4-2, după ce atacantul celor din Marghita, Raymond Lukacs și-a mai trecut, la rându-i, o dată numele pe lista marcatorilor.

Astfel, FC Hidișelul de Sus, la doar primul sezon în Liga a IV-a, a reușit să câștige și trofeul fazei județene a Cupei României, după ce a făcut o figură frumoasă și în campionat.

Sursa: eBihoreanul

Marius ANGHEL 25 Jun. 2013, 16:06 Ligi județene
Pe aceeași temă