Faza optimilor de finală, la care au participat cele 14 reprezentante ale Ligii a IV-a și două echipe din Liga V-a calificate în urma rezultatelor din precedentele trei tururi, a fost favorabilă oaspeților. Dacă liderul campionatului, Minerul, a câștigat la Strehaia fără să joace, gazdele invocând faptul că medicul nu a ajuns la teren, campioana ediției trecute din Liga a IV-a și finalistă a Cupei României, Recolta Dănceu, s-a impus cu 3-0 la Cujmir, prin golurile lui Robert Țogoe (’52), Alin Rapcea (’55) și Gheorghe Enea (’88 – pen).
Și AS Drobeta 2013 a câștigat în deplasare, dar cu 2-0, la Avântul Bistrița, Ionuț Ilie (’30) și Robert Sârbescu (’58) fiind marcatorii la debutul echipei severinene în competiția KO. Optimile au consemnat și o surpriză, câștigătoarea din 2013, AS Baia de Aramă, fiind eliminată. Echipa antrenată din acest sezon de Eduard Modoran n-a avut decât șapte jucători cu drept de joc pentru meciul de la Corcova, însă a rezistat aproape o jumătate de oră fără să primească gol!
Deși aveau un avantaj numeric substanțial, gazdele, care au avut și două bare, au deschis scorul de-abia în minutul 28, prin Marius Cobeanu. Surprinzător, Baia de Aramă a egalat prin Ovidiu Despău (’32), însă a cedat pe finalul reprizei, când Corcova a punctat prin Eduard Tița (’39, ’43) și Marius Manea (’41). La scurt timp, jucătorul Georgică Lazăr a invocat o accidentare și nu a mai putut continua jocul, astfel că arbitrul a fluierat finalul meciului, conform regulamentului, care nu permite ca o echipă să joace în șase jucători.
Deja-vu pentru campionat
În derby-ul comunei Șimian, CS Pandurii Cerneți s-a impus cu 7-0 pe terenul Agromecului, prin golurile lui Mădălin Petcu (’23, ’90), Mădălin Mătăsăreanu (’40, ’45, ’56), Titu Sărăcin (’44) și Drăgan Firu (’70). Cele două echipe-rivale, campioane județene în 2005 și 2009, respectiv 2007 și 2012, se vor întâlni și duminică, în Liga a IV-a, tot pe terenul din Șimian. Tot în această etapă se va juca CS Strehaia – Minerul Mehedinți, meci care fusese programat și miercuri în Cupa României. Derby-ul rundei a XVIII-a va avea loc vineri, de la ora 17, pe Stadionul „Termo”, unde se vor întâlni AS Drobeta 2013 și Recolta Dănceu, echipe care luptă pentru locul secund.
Optimile Cupei României – Mehedinți
CS Viitorul Cujmir – AS Recolta Dănceu 0-3
AS Avântul Bistrița – AS Drobeta 2013 0-2
AS Danubiana Gogoșu – AS Real Vânju Mare 2-4
AS Kladova Drobeta – AS Phoeniz Izvorul Bîrzii 0-1
AS Agromec Șimian – CS Pandurii Cerneți 0-7
AS Corcova – AS Baia de Aramă 4-1
CS Strehaia – CS Minerul Mehedinți 0-3 (lipsă as. med)
CS Dunărea Pristol – AS Dunărea Gruia 0-3 (N)
LIGA A IV-A Mehedinți
Etapa a XVIII-a
Vineri, ora 17
AS Drobeta 2013 – AS Recolta Dănceu
Sâmbătă, ora 11
AS Real Vânju Mare – AS Kladova Drobeta
Sâmbătă, ora 17
CS Strehaia – CS Minerul Mehedinți
Duminică, ora 11
CS Agromec Șimian – CS Pandurii Cerneți
AS Phoenix Iz. Bîrzii – AS Baia de Aramă
AS Dunărea Gruia – CS Viitorul Cujmir
AS Corcova – CS Dunărea Pristol : nu se dispută
Clasament
1. Minerul 16 16 0 0 54-6 48
2. Dănceu 16 12 1 3 81-23 37
3. Phoenix 16 11 3 2 41-18 36
4. Drobeta 2013 17 11 2 4 56-22 35
5. Baia de Aramă 17 10 2 5 35-33 32
6. Gruia 17 9 1 7 31-34 28
7. Cerneți 17 7 3 7 40-35 24
8. Șimian 17 7 1 9 27-44 22
9. Strehaia 17 6 3 8 33-35 21
10. Corcova 17 6 0 10 32-46 19
11. Cujmir 16 4 3 8 17-32 15
12. Vînju Mare 17 3 2 12 20-57 11
13. Pristol* 17 2 1 14 17-50 7
14. Kladova 17 2 0 15 16-65 6
*Dunărea Pristol a fost exclusă din campionat și va pierde restul meciurilor cu 3-0
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU