În etapa a 17-a din Liga a 4-a a județului Bihor echipele din fruntea clasamentului au obținut victorii. Tricolorul Alparea, Kinder Paleu, Crișul Sîntandrei ocupă primele poziții, Luceafărul II Oradea (foto) ține aproape, la doar 3 puncte în urma Crișului din Sîntandrei. Poiana Budureasa a jucat meciul de la Ștei cu banderole albe pe braț, protestând astfel față de arbitrajele ostile pe care le-au avut în turul de campionat și în prima etapă din retur, însă în meciul cu CSO, conducătorii grupării budurene nu au mai avut de ce să se plângă din partea arbitrajului.
Budurenii nu sunt la prima tentativă de a boicota arbitrajul din județ, în toamna anului trecut, după meciul de la Avram Iancu, oficialii de la Poiana au făcut o conferință de presă chiar la sediul Asociației Județene de Fotbal, unde au acuzat modul de arbitraj de care au avut parte la acel meci, dar și modul nesportiv în care se comportă suporterii din Avram Iancu. Se pare că ceva dreptate au avut cei de la Budureasa întrucât în etapa de duminică, după meciul dintre Victoria Avram Iancu și Kinder Paleu, 3 dintre fotbaliștii oaspeți au fost loviți de către un grup de suporteri. Probabil că acum se vor lua măsuri contra celor de la Avram Iancu, mai ales că de suferit a avut și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, unul dintre oficialii de la Paleu. Ce va fi vom afla în zilele următoare, cel mai probabil după ședința de marți a AJF Bihor.
Rezultate Etapa a 17-a
CSC Sînmartin – Viitorul Popești 3-2
Viitorul Borș – Stăruința Săcueni 2-0
CSO Ștei – Poiana Budureasa 0-0
Tricolorul Alparea – Crișul Aleșd 3-1
Locadin Țețchea – Luceafărul Oradea 0-2
Cetatea Biharia – CF Liberty 5-2
Crișul Sîntandrei – Biharia Vașcău 3-0
Victoria Avram Iancu – Kinder Junior 0-2.
CLASAMENT
1. Tricolorul Alparea 17 12 2 3 60-19 38
2. Kinder Paleu 17 11 4 2 47-14 37
3. Crisul Sîntandrei 17 11 3 3 57-20 36
4. Luceafărul II 17 9 6 2 39-22 33
5. Crisul Aleșd 17 9 3 5 47-30 30
6. Victoria A. Iancu 17 8 4 5 47-43 28
7. Poiana Budureasa 17 7 4 6 29-19 25
8. Viitorul Borș 17 7 3 7 24-24 24
9. CSC Mădăras 17 7 3 7 30-34 24
10. CSO Ștei 17 5 3 8 26-34 21
11. Locadin Țețchea 17 6 1 10 37-49 19
12. Biharea Vașcău 17 5 4 8 21-42 19
13. Cetatea Biharia 17 4 4 9 36-38 16
14. Staruinta Săcueni 17 4 2 10 28-46 14
15. CF Liberty 17 4 2 11 19-44 14
16. Viitorul Popești 17 1 2 14 17-79 5.
Etapa 18-a
Viitorul Popești – Victoria A. Iancu
Kinder Junior – Crișul Sîntandrei
Biharia Vașcău – Cetatea Biharia
CF Liberty – Locadin Țețchea
Luceafărul II – Tricolorul Alparea
Crișul Aleșd – CSO Ștei
Poiana Budureasa – Viitorul Borș
Stăruința Săcueni – CSC Sînmartin.
Articol de Teodor LAZA