Asociația Județeană de Fotbal Timiș a luat azi o decizie în cazul neprezentărilor celor de la Chișoda, situație care putea modifica clasamentul final al Ligii a IV-a Timiș. Astfel, forul județean a decis ca rezultatele din retur să rămână cele din teren, iar echipa care să meargă la baraj să fie CS Ghiroda. S-au dat victorii la „masa verde” doar pentru ultimele două meciuri la care nu s-a prezentat FC Chișoda, cel cu „Marcel Băban” Jimbolia și Progresul Gătaia. ASU Poli rămâne cu 86 de puncte, iar CS Ghiroda cu 87.
Astăzi a fost o zi de foc la AJF Timiș pentru echipele implicate în vârful ierarhiei, după mai bine de trei ore de la startul ședinței, Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul Chișodei. La for s-au prezentat și părțile implicate, adică și în primul rând, Alin Rus, președintele echipei care nu a fost practic lăsată să se retragă, Alin Miloș – vicepreședintele și antrenorul Ghirodei, dar și Cristian Brâncovan – susținător al cauzei Politehnicii.
După câteva ore de așteptare s-a emis și hotărârea. Pe scurt, FC Chișoda a fost exclusă din campionat și retrogradată în ultimul eșalon pentru cele două neprezentări, dar rezultatele ei din teren au rămas. În motivarea comisiei apare faptul că reprezentantul Chișodei, Alin Rus, nu a fost mandatat de către club să retragă echipa din campionat conform propriului statut al echipei de Liga a IV-a. Conducătorul echipei care a ales să nu mai continue competiția a fost consternat de decizia AJF-ului, Rus a arătat că deține documentul (foto, jos) invocat dar neluat în seamă de forul județean.
„Din păcate s-a confirmat azi, acea Comisie de Disciplină face niște jocuri, pe care personal nu le înțeleg. Regulamentul e clar, FC Chișoda s-a retras, are cerere de retragere depusă în data de 29 mai, deci cu două zile înainte de sfârșitul campionatului, e foarte clar că acest lucru s-a întâmplat în timpul campionatului, nu la sfârșit. Cererea s-a înregistrat cu nr. 49 și mai mult decât atât am și o hot. a Comisiei de Disciplină de săptămâna trecută, care are nr. de ieșire 50, ulterior înregistrării mele. Ei au invocat lipsa unui document care să arate că eu nu am avut împuternicirea de a face această retragere. Acest document însă există, are nr. 14 din 29.05. Astăzi am fost convocat la ședință, am fost ținut la ușă două ore, nu știu de ce, până la urmă nu e războiul meu, nu eu promovez sau merge pe 2, dar un minim de respect pentru 11 ani de fotbal, dintre care șase la cel mai înalt nivel județean, cred că aș merita. Există cerere, eu m-am retras, comisiile trebuiau pur și simplu să ia act”, a declarat Alin Rus, președintele FC Chișoda. Cei de la AJF Timiș nu au dorit să comunice cu presa pentru o poziție oficială în acest caz, dar au publicat totuși decizia pe pagina de internet a instituției.
ASU Poli își caută dreptatea și la FRF
Prin urmare CS Ghiroda rămâne pe locul 1 și va fi anunțat la FRF ca și clubul care reprezintă județul Timiș la baraj. Totuși, în cursul zilei de azi reprezentanții ASU Poli vor contesta decizia, bazându-se pe mai multe nereguli dar și pe articolul nr. 18 din ROAF, (care specifică doar că o echipă care îndeplinește două forfait-uri în retur, pierde toate jocurile din partea a doua a campionatului la masa verde). Interpretarea forului județean a fost că excluderea Chișodei a intervenit după finalul campionatului. Recursul se va judeca mâine dimineață de către Comisia de Apel a AJF iar alb-violeții mai au și opțiunea de a merge apoi la FRF, for ce ar oferi marți soluția finală.
Iată hotărârea completă nr. 15/05.06.2014:
„ASOCIATIA JUDETEANA DE FOTBAL TIMIS
Sursa: Sport9