7 nume noi la Sporting

Publicat: 10 Feb. 2010, 16:27 Actualizat: 10 Feb. 2010, 16:31 Ligi județene

Pentru returul campionatului județean, Sporting Roșiori încearcă
să se întărească cu câțiva jucători noi care să ajute echipa la
îndeplinirea obiectivului: câștigarea campionatului și, implicit,
accederea la barajul de promovare în Liga 3.

În primele două meciuri de verificare ale anului (4-2 cu Unirea
Tătăraști și 2-1 cu VN Olteni), Alexandru Gheorghe a testat nu mai
puțin de șapte jucatori noi. La trei dintre aceștia, Udrea, Cotei
și Balta (ultimii doi au semnat deja cu Sporting), tehnicianul le
cunoștea calitățile și potențialul fiecăruia, însă pe Stoian, Toma,
Neciu și Maftei, Alexandru Gheorghe i-a văzut pentru prima dată în
aceste partide.

După primele două teste, tehnicianul Alexandru Gheorghe și-a făcut
deja o impresie despre jucătorii sosiți în probe, însă până la
startul Ligii a 4-a, care va a vea loc pe 27 februarie, vrea să-i
mai testeze pentru a lua decizia corectă în privința lor.

Mai jos, vă prezentăm cei șapte jucători noi de la Sporting,
precum și caracterizarea făcută de Alexandru Gheorghe fiecăruia în
parte.

Viorel
Toma

Poziție: Mijlocaș central/dreapta
Vârstă: 23 ani
Club de proveniență: Știinta Dăneasa (Liga 4 –
Olt)
Caracterizare: „E un câștig pentru Sporting. Are
clarviziune în joc, e tehnic, însă nu prea e pregătit fizic.
Momentan nu rezistă 90 de minute. Sper să se pună la punct cu
pregătirea fizică până la startul campionatului „
Șanse să rămână la Sporting – 95%

Giani
Stoian

Poziție Fundas/Mijlocas dreapta
Vârstă: 25 ani
Club de proveniență: liber de
contract
Caracterizare: „Are mari probleme cu pregatirea
fizica. Nu rezista nici macar o repriza. Daca nu se pregateste
suplimentar nu are nicio sansa sa joace”
Șanse să rămână la Sporting – 20%

Cornel
Balta

Poziție: Mijlocas central
Vârstă: 23 ani
Club de proveniență: FCM
Alexandria (Liga 3)
Caracterizare: „Aceeasi problema. Este nepregatit
fizic. Se vede ca nu a mai jucat de mult, insa e un jucator foarte
bun, de nivelul ligii a 3-a”
Șanse să rămână la Sporting – 100%

Andrei
Neciu

Poziție: Mijlocas central
Vârstă: 20 ani
Club de proveniență: Stiinta Daneasa (Liga 4 –
Olt)
Caracterizare: „Avem multi jucatori pe postul sau.
Ii va fi greu sa se impuna. Pentru mine, baza va fi tot echipa din
tur. Cei noi trebuie sa munceasca pentru a castiga un loc in
echipa”
Șanse să rămână la Sporting – 20%

Andrei
Maftei

Poziție: Fundas central
Vârstă: 19 ani
Club de provenienta: Poli Iasi II (Liga 3)
Caracterizare: „Stie jocul. Sta bine in teren,
acopera bine zonele. Are cateva kilograme in plus, insa sper sa le
dea jos pana la startul campionatului. Va ramane sigur in lot daca
isi rezolva problema cu actele”
Șanse să rămână la Sporting – 80%

Ionel
Cotei

Poziție: Fundas dreapta
Vârstă: 19 ani
Club de proveniență: Soimii
Scrioastea (Liga 5 – Teleorman)
Caracterizare: „Are vointa, dar are mari carente
din punct de vedere tactic. Are nevoie de pregatire”
Șanse să rămână la Sporting – 100%

Dan
Udrea

Poziție: Mijlocas central
Vârstă: 24 ani
Club de proveniență: Soimii
Scrioastea (Liga 5 – Teleorman)
Caracterizare: „E un jucator bun. Il cunosc de
mult. Problema lui va fi serviciul. Nu stiu daca poata veni la
toate meciurile”
Șanse să rămână la Sporting – 95%

Surpriza
Balgiu

Dacă până acum era unul dintre cei mai certați jucători din lotul
Sportingului, sâmbătă, mijlocașul Radu Balgiu a fost pe placul
antrenorului Alexandru Gheorghe. „Mi-au plăcut dăruirea
lui, efortul pe care l-a depus și modul cum a acoperit zona în care
a jucat. Sper să nu fie doar un foc de paie. Vreau să văd la el
aceeași atitudine și în continuare”
, așa l-a
caracterizat Alexandru Gheorghe pe Radu Balgiu, după meciul cu
Olteni.

Alexandru Gheorghe
este supărat pe atitudinea jucătorilor

Tehnicianul nu înțelege de ce jucătorii Sportingului care locuiesc
în Roșiori nu vin să se pregătească la stadion în timpul
săptămânii. „Nu pot să-i înțeleg de ce nu vin la
antrenamente! Celor care locuiesc în Roșiori le-am transmis că îi
aștept în fiecare zi să facă pregătire alături de mine. Eu fac
antrenamente cu grupele de copii de două ori pe zi, la ora 9 și de
la ora 14. Nu se pregătesc pentru mine, o fac pentru ei. E treaba
lor, dar nu e pozitivă atitudinea lor”
, a spus
Alexandru Gheorghe.

Sursa: www.sporting-rosiori.webnode.com

Publicat: 10 Feb. 2010, 16:27 Actualizat: 10 Feb. 2010, 16:31 Ligi județene
Pe aceeași temă