Liga a 4-a Arad se reia cu mai puțin echipe și cu o denumire nouă în timp de pandemie, după ce protocolul medical nu a fost modificat. Răzvan Cadar: ”Ne dorim să reluăm șirul promovărilor în Liga 3”

Călin MNERIE 18 Mar. 2021, 12:11 Liga 4
Liga a 4-a Arad se reia cu mai puțin echipe și cu o denumire nouă în timp de pandemie, după ce protocolul medical nu a fost modificat. Răzvan Cadar: ”Ne dorim să reluăm șirul promovărilor în Liga 3”

Chiar dacă și-a pierdut din competitoare, Liga a 4-a Arad nu dorește să mai rateze un start din cauza pandemiei COVID-19.

Miercuri, 17 martie, la ședința organizată de Asociația Județeană de Fotbal, CS Glogovăț, CS Beliu și Podgoria Pâncota au anunțat că nu sunt în măsură să acopere cheltuielile cu testările PCR, care au rămas în vigoare inclusiv la nivelul fotbalului amator și promit să revină în competiție la toamnă.

La Arad se va desfășura un ”Turneu de desemnare a campioanei județene”

După întrunire, Comitetul Executiv al AJF Arad a luat act de retragerea din întrecere a celor trei echipe și a făcut țintarul pentru ceea ce va numi ”Turneul de desemnare a campioanei județene” în 2021.

Cele nouă participante vor disputa nouă etape, urmând ca una dintre ele să stea în fiecare weekend. Până la urmă, s-a respins varianta cu introducerea unei intermediare, astfel că vor fi necesare cinci testări PCR până când se trage linia.

Pe site-ul AJF se va publica în curând Regulamentul de Organizare al turneului, dar și lista cu arbitrii și observatorii ce va fi stabilită și aprobată de Comitetul de Urgență.

Suntem în măsură să vă prezentăm întreg programul ”Turneul de desemnare a campioanei județene” din Arad, ce va începe în data de 27 martie:

Etapa 1
Victoria Felnac – CS Ineu
Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici
Păulișana Păuliș – Unirea Sântana
Șoimii Șimand – UTA II
CS Socodor stă

Etapa 2
UTA II – Sântana
Ineu – Păuliș
Socodor – Felnac
Șimand – Zăbrani
Curtici stă

Etapa 3
Zăbrani – UTA II
Felnac – Curtici
Păuliș – Socodor
Sântana – Ineu
Șimand stă

Etapa 4
UTA II – Ineu
Socodor – Sântana
Curtici – Păuliș
Șimand – Felnac
Zăbrani stă

Etapa 5
Felnac – Zăbrani
Păuliș – Șimand
Sântana – Curtici
Ineu – Socodor
UTA II stă

Etapa 6
UTA II – Socodor
Curtici – Ineu
Șimand – Sântana
Zăbrani – Păuliș
Felnac stă

Etapa 7
Felnac – UTA
Sântana – Zăbrani
Ineu – Șimand
Socodor – Curtici
Păuliș stă

Etapa 8
UTA II – Curtici
Șimand – Socodor
Zăbrani – Ineu
Felnac – Păuliș
Sântana stă

Etapa 9
Păuliș – UTA II
Sântana – Felnac
Socodor – Zăbrani
Curtici – Șimand
Ineu stă

Răzvan Cadar, președintele AJF Arad: ”Sperăm să avem un turneu ferit de evenimente neplăcute și să reluăm șirul promovărilor”

Aradul este printre puținele județe care au luat o decizie după ce autoritățile au refuzat să accepte și testele rapide (antigen), iar aceasta este favorabilă reluării întrecerilor pe puncte.

”Din păcate, datorită situației pandemice, a creșterii numărului de infectări, protocolul medical pentru tot sportul românesc nu s-a modificat. Așadar, rămâne în vigoare cel vechi, cu teste PCR din 14 în 14 zile, respectarea unor condiții la stadion și alte detalii prevăzute în protocol. Liga a 4-a a și rămas în nouă echipe și asta pentru că trei dintre ele nu și-au putut asuma cheltuielile pentru respectarea protocolului anti-COVID. Pentru acoperirea cheltuielilor cu testarea arbitrilor am stabilit ca fiecare club să plătească o taxă de solidaritate, câteva sute de lei și vom avea doar un observator la jocuri. După ce se așează lucurile la Liga a 4-a, vom avea o întâlnire și cu reprezentanții Ligii a 5-a și sperăm să avem și acolo un mic turneu.

În țară, majoritatea județelor încă nu au luat o decizie, au amânat deocamdată. Speranța noastră este să avem parte de un turneu reușit, să fim feriți de evenimente neplăcute, să dăm o campioană județeană și apoi să așteptăm decizia FRF cu privire la promovarea în Liga a 3-a. Bineînțeles, ne dorim să reluăm șirul promovărilor în al treilea eșalon, mai ales că în județul nostru avem trei-patru care ar putea juca fără probleme în Liga 3-a”, a declarat Răzvan Cadar, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad.

Ultima campioană a județului Arad a fost Victoria Zăbrani, decisă după înghețarea sezonului 2019-2020. La barajul în trei cu Progresul Ezeriș și Știința Turceni, elevii lui Dorel Mutică au, însă, fost ultimii, astfel că n-au promovat în Liga 3.

AJF-urile care nu vor organiza turnee pentru a stabili o campioană județeană nu vor avea dreptul în această vară să dea o echipă la barajul de promovare în Liga 3.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fotbalul-mic-in-moarte-clinica-liga-a-4-a-timis-oprita-de-un-an-asteapta-omologarea-testelor-antigen-cate-echipe-ar-putea-incepe-noul-sezon-19173886

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-modificat-regulamentului-national-de-licentiere-a-cluburilor-si-de-fair-play-financiar-plata-datoriilor-a-fost-amanata-daca-echipele-au-inregistrat-venituri-mai-mici-in-2020-19171387

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-pregatit-doua-scenarii-pentru-reluarea-tuturor-competitiilor-fotbalistice-din-romania-razvan-burleanu-toate-aceste-cluburi-nu-au-fost-sustinute-absolut-deloc-de-catre-stat-19167178

Călin MNERIE 18 Mar. 2021, 12:11 Liga 4
Pe aceeași temă