Doi jucători ai unei echipe din Argeș, de doar 19, respectiv 20 de ani, arestați pentru trafic de droguri! Făceau parte dintr-un grup organizat

Liga2.ro 13 Oct. 2020, 21:19 Liga 4
Doi jucători ai unei echipe din Argeș, de doar 19, respectiv 20 de ani, arestați pentru trafic de droguri! Făceau parte dintr-un grup organizat

Doi jucători de fotbal argeșeni au fost arestați alături de alte trei persoane după ce polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au descoperit că aceștia puseseră pe picioare o rețea care îi aproviziona cu droguri pe tinerii din Câmpulung Muscel, anunță Gândul. După ce polițiștii și procurorii DIICOT i-au ridicat pe cei cinci suspecți, zeci de clienți au fost aduși la audieri de trupele speciale ale Jandarmeriei.

Conform unor surse judiciare, polițiștii structurii antidrog din Argeș au deschis o anchetă după ce au aflat că, la Câmpulung, există o grupare care se ocupă atât de importul cât și de vânzarea cannabisului către tinerii din oraș.

Doi jucători ai echipei Gloria Berevoiești, parte a unui grup organizat care importă și vinde cannabis la Câmpulung Muscel

Ca urmare, arată sursele citate, s-a apelat la echipele de filaj ale Direcției de Operațiuni Speciale (DOS), care i-au urmărit pe cei cinci și le-au interceptat convorbirile telefonice. În acest fel, polițiștii au stabilit repede că au de a face cu un grup organizat, format cinci persoane, dintre care doi sportivi, fotbaliști la o echipă de fotbal din județul Argeș.

Sursele citate, au declarat, pentru Gândul.ro, că, din grupare făceau parte David Samuel Dună, Iustin Gabriel State (foto), Tiberiu Ionuț Horobeanu, Gabriel Georgescu și Alex Robert Marinescu, dintre care, primii doi sunt jucători la echipa de Liga a 4-a Argeș Gloria Berevoiești, un club înființat în anul 2012, care își organizează meciurile de acasă pe un stadion cu 600 de locuri.

Dună are 19 ani, iar Stare are 20 de ani.

Fotbaliștii au cerut avocat din oficiu

Conform anchetatorilor, în perioada august 2019 – octombrie 2020, fotbaliștii și cei trei complici ai lor ar fi vândut o cantitate catalogată de autorități drept „însemnată”, mai multor consumatori din oraș, cei mai mulți persoane tinere care îi cunoșteau pe traficanți, scrie Gândul.

După ce probele strânse de polițiștii BCCO Pitești și DOS au devenit suficiente pentru ca suspecții să poată fi duși în fața justiției, au fost organizate 13 percheziții, iar 33 de persoane, majoritatea consumatori, au fost duse la audieri.

Ulterior, toate cele cinci persoane, care au apelat la sprijinul unui apărător din oficiu, au fost arestate preventiv, pentru „efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație conform legii și trafic de droguri de risc”.

Liga2.ro 13 Oct. 2020, 21:19 Liga 4
Pe aceeași temă