Valentin Buhăcianu s-a întors! Fără meci oficial de mai bine de un an, atacantul va lupta pentru promovarea din Liga 3 în Liga 2

Andrei PASCU 14 Jan. 2026, 17:30 Liga 3
Valentin Buhăcianu s-a întors! Fără meci oficial de mai bine de un an, atacantul va lupta pentru promovarea din Liga 3 în Liga 2

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava sunt principalele favorite la promovarea în Liga 2 din Seria 1 a Ligii 3. Aflate pe primele două locuri în pauza de iarnă, celor două formații au purtat chiar discuții pentru o fuziune care să ofere o singură și puternică echipă pe Areni, însă rivalitatea este prea mare și nu s-a ajuns la niciun numitor comun!

Până la urmă, cele două cluburi din județul Suceava și care își dispută meciurile pe stadionul Areni au hotărât să meargă, ca până acum, pe drumuri diferite, iar Șoimii Gura Humorului a făcut și o achiziție care a atras atenția! L-a adus pe Valentin Buhăcianu, atacant în vârstă de 32 de ani, care ultima dată a fost legitimat la AFC Câmpulung Muscel, dar care nu a mai jucat de mai bine de un an!

Valentin Buhăcianu, în Liga 3. A semnat cu Șoimii Gura Humorului

La începutul anului 2025, experimentatul atacant ajungea la AFC Câmpulung Muscel, de la Campionii FC Argeș, sub formă de împrumut până la finalul ediției trecute de Liga 2, 2024-2025.

În prima parte a sezonului anterior, vârful originar din Vatra Dornei și care acum are 32 de ani a îmbrăcat tricoul piteștenilor în 14 partide din Liga 2, reușind să marcheze un gol, cât și 3 jocuri în Cupa României, unde a dat tot un gol.

La AFC Câmpulung Muscel nu a apucat să joace deloc, fiindcă s-a accidentat grav în perioada de pregătire de iarnă, iar din vară a rămas fără echipă! Acum, Buhăcianu a semnat cu Șoimii Gura Homorului! El va aduce un plus important la capitolul experiență, pentru că are peste 150 de meciuri în Liga 2, dar și aproape 50 de apariții în prima divizie. Are și 66 de goluri în divizia secundă, dar și trei reușite în prima divizie.

În cariera sa a mai evoluat pentru Bucovina Pojorâta, Știința Miroslava, Aerostar Bacău, UTA Arad și FC Hermannstadt. În competițiile interne, Buhăcianu are 239 de partide jucate și 76 de goluri marcate. Atacantul are la activ și o promovare în Liga 1, cu UTA, performanță realizată în sezonul 2019-2020.

  • Ultimul meci oficial în care a jucat Buhăcianu este CS Afumați – CFC Argeș 2-0, în data de 19 decembrie 2024, în Cupa României. A trecut, astfel, mai bine de un an de când atacantul nu a mai evoluat.

Bine ai venit, Valentin Buhăcianu.

Am reiterat de fiecare dată ideea că în 2026 vom fi și mai puternici decât anul trecut, iar transferul lui Vali Buhăcianu credem că stă mărturie în acest sens.

Născut la 28 octombrie 1993, în Vatra Dornei, Buhăcianu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști pe care județul Suceava i-a dat fotbalului mare în ultimii 10–15 ani.

Noul nostru jucător a debutat în fotbalul profesionist la Bucovina Pojorâta, formație alături de care, în sezonul 2014/2015, a reușit promovarea în liga secundă.

De atunci și până în prezent, cariera lui Vali a fost realmente impresionantă pentru acest nivel.

Au urmat transferuri la formații precum Sporting Vaslui, Știința Miroslava sau Aerostar Bacău, ca mai apoi noul nostru atacant să evolueze pentru trei formații de tradiție ale fotbalului românesc: UTA Arad, FC Hermannstadt și FC Argeș.

Cifrele pe care Valentin Buhăcianu le-a realizat în tot acest interval de timp certifică valoarea uriașă a acestui fotbalist: 46 de jocuri și 3 goluri pe prima scenă a fotbalului românesc și nu mai puțin de 163 de meciuri și 67 de goluri în liga secundă.

În sezonul 2018/2019 al Ligii a II-a, pe când evolua la Aerostar Bacău, Buhăcianu a reușit să obțină titlul de golgheter al competiției, având nu mai puțin de 25 de goluri marcate la finalul întrecerii.

Îi mulțumim lui Valentin Buhăcianu că a ales să îmbrace tricoul roșu-alb și suntem convinși că, împreună, vom realiza marele obiectiv”, a anunțat Șoimii Gura Humorului.

Modificări de lot la Șoimii Gura Humorului

Altfel, după cum a mai anunțat clubul din Liga 3, la echipă a mai venit în această iarnă și Darius Păun (19 ani, extremă stânga, ex/ împrumutat de la Farul Constanța).

De partea cealaltă, Șoimii Gura Humorului s-a despărțit în această iarnă de Demian Popovici (23 de ani, fundaș central, ajuns în Italia între timp, în Serie D, la Chieti FC) și David Chidovăț (19 ani). Printre jucătorii de care s-a despărțit în prima parte a sezonului se numără și Adrian Șter (27 ani), un atacant cu rezultate bune la multiplele echipele pentru care a evoluat, însă care la Șoimii nu a stat prea mult după achiziționarea sa din vară.

Rivala Cetatea Suceava a mutat în această iarnă cu aducerea antrenorului Petre Grigoraș și a jucătorilor Stephane Ferhaoui (Poli Iași), Gabriel Răducan (Unirea Braniștea) și George Dănăilă (CSM Sighetu Marmației).

Șoimii Gura Humorului iernează pe locul 1 în Seria 1 a Ligii 3, cu 43 de puncte acumulate în 17 meciuri, iar Cetatea Suceava se află pe locul 2, cu 35 de puncte.

Foto: Tudi (Sport Pictures) și Șoimii Gura Humorului

Andrei PASCU 14 Jan. 2026, 17:30 Liga 3
Pe aceeași temă