Vrăjitoarea e liniștit: „Dacă se mai retrage vreo echipă, e seria păcii”

10 Sep. 2010, 14:06 Stiri
Vrăjitoarea e liniștit:**

Cu un început de stagiune pe care
puțini l-ar fi anticipat, Progresul Corabia abordează partida de
astăzi, de la Rovinari, din postura de ocupantă a poziției secunde
în ierarhia seriei. „Principalul” Bogdan Vrăjitoarea consideră că
dacă elevii săi vor repeta prestațiile din precedentele întâlniri,
echipa de la Dunăre va reveni neînvinsă de pe terenul
gorjenilor.

După rezultatele pozitive
înregistrate în jocurile cu Turris Măgurele și CSM Slatina, etapa a
treia a sezonului aduce celor de la Progresul ca adversară o
formație incomodă, Jiul Rovinari. Având patru puncte acumulate în
primele etape de campionat, echipa din Corabia încearcă să mai
adauge ceva la zestrea din clasament și în acest meci, chiar dacă
misiunea fotbaliștilor aflați sub comanda lui Vrăjitoarea se anunță
dificilă. Antrenorul spune că rezultatele anterioare au dat
încredere elevilor săi, însă, după problemele din vară, la echipă
mai sunt destule lucruri de pus la punct.

„Am început bine
campionatul, deși am avut două jocuri grele. S-a văzut ce probleme
a pus Turris la Slatina. Băieții au prins încredere și sunt
mulțumit că au recepționat ce le-am transmis. Și ei au satisfacția
că toată vara nu au muncit degeaba. Însă sunt realist, formația mai
are nevoie de timp, de meciuri pentru a câștiga omogenitate. Nu
trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Au venit 23 de jucători în vară
și mai avem de muncă”
, a declarat Vrăjitoarea.

„Sper să avem un
arbitraj corect”

„Principalul” Progresului așteaptă
ca la Rovinari câștigătoarea partidei să se stabilească doar pe
teren, în condițiile în care există antecedente cu decizii ale
„fluierașilor” care au influențat rezultatul final.

„Mergem să jucăm. Dacă
o vom face bine, eu zic că putem să și câștigăm. Sper să avem parte
de un arbitraj corect, pentru că am mai jucat acolo și știu ce am
pățit. Chiar dacă am avut un început bun, obiectivul rămâne
același, menținerea în Liga a III-a. Drumul e lung, dar nu cred că
vom avea probleme, mai ales că retrogradează doar două echipe. Dacă
se mai retrag câteva, o să fie seria păcii”
, a mai
spus Bogdan Vrăjitoarea.

Întâlnirea dintre Jiul Rovinari și
Progresul Corabia se va desfășura pe stadionul „Tineretului”,
începând cu ora 17.00 și va fi arbitrată de o brigadă avându-i în
componență pe Sergiu Popa (Aiud) – la centru, Alin Saraol și Cosmin
Danciu (ambii din Deva) – asistenți. Observatorii meciului sunt
Vasile Balas (Reșița) și Lazăr Pârvu (Timișoara).

Articol scris de Augustin
Predună

10 Sep. 2010, 14:06 Stiri
Pe aceeași temă