Nici cei mai optimiști suporteri ai Ștefăneștiului nu se așteptau la o victorie atât de categorică a echipei favorite, mai ales că meciul se juca pe terenul Berceniului. După un astfel de rezultat spectaculos, este normal să te întrebi care a fost secretul succesului. Cristi Bobar, președintele executiv al Ștefăneștiului, spune că principalul element a fost unitatea grupului, dar recunoaște și că pentru acest meci s-a investit mult timp și mult efort.
„Am pregătit meciul timp de o lună. Jucătorii au avut toate condițiile necesare performanței. Am făcut cantonament la Săftica, am făcut antrenamente la ora meciului pentru a-i obișnui cu nocturna și condițiile atmosferice de seară, iar antrenorul Ursu și-a făcut temele exemplar. Am știut toate slăbiciunile echipei adverse, le-am disecat pe bucăți jocul și rezultatul s-a văzut. Am reușit să câștigăm acest meci și pentru că am fost colectiv unit, de la conducere până la ultimul jucător. Băieții au dat dovadă de multă ambiție și de caracter, punând în practică excelent tactica gândită de Emil Ursu. Mi-a plăcut că au știut să strângă rândurile când am rămas în 10 și nu au abandonat ofensiva” a comentat acesta.
Interesant de remarcat că președinții celor două cluburi sunt totodată și reprezentanții cluburilor de Liga a III-a în Comitetul Executiv. Deci, se poate spune că meciul de ieri a fost un derby al Comitetului Executiv în care tinerețea (Bobar) a învins experiența (Stana)
Sursa: IlfovSport