Chimia merge la Șotânga și, teoretic, ar trebui să întâlnească
FCM Târgoviște III. Practic, prahovenii vor da piept cu prima
echipă a dâmbovițenilor cea pe care, de altfel, au și învins-o
într-un amical, săptămâna trecută, cu scorul de 1-0.
„Știți cine este Târgoviște III? Târgoviște
I!”, spune antrenorul Chimiei, Octavian Grigore. Și
are dreptate, din moment ce clubul dâmbovițean nu apelează la
această strategie pentru prima dată, în scopul disputării
meciurilor din Cupa României pe teren propriu (regulamentul prevede
ca jocurile să fie organizate de echipa mai slab cotată).
„Oricum ar fi, noi jucăm la victorie. Aceasta este
premisa de la care eu pornesc întotdeauna, fie că jucăm amicale sau
jocuri oficiale. Cea mai mare problemă de lot este aceea că, în
continuare, Nae Constantin este indisponibil. A suferit o lovitură
puternică, are un hematom și va mai sta până se va putea antrena
din nou. De asemenea, Răuță și Docea n-au fost încă legitimați,
procesul fiind însă pe ultima sută de metri”, a
continuat tehnicianul Chimiei.
Atenție,
se dă la gioale!
Pentru Conpet, etapa a treia a Cupei României propune un joc
inedit, cu FC Zagon, grupare care activează în campionatul județean
din Covasna. FC Zagon a participat la barajul de promovare în Liga
a III-a, pe care însă l-a pierdut. „Este o echipă bună,
dar n-ar trebui să se pună problema învingătoarei”,
spune președintele echipei ploieștene, Marius Zencenco.
De fapt, adăugăm noi, singura problemă care se pune este
integritatea fotbaliștilor de la Conpet, pentru că referințele
despre FC Zagon nu sună deloc bine: teren la limită, cu denivelări,
dar mai ales, jocul agresiv practicat de fotbaliștii acesteia.
Soluția? În glumă, apărători duble! Acum serios, jucătorii lui
Silviu Dumitrescu trebuie să stea cu mingea la picior cât mai
puțin, pentru a evita posibilele contacte dure. Totuși, poate că nu
va fi chiar așa, din moment ce arbitrul de centru este divizionar
A, Georgian Ionescu, cel care ar trebui să țină bine meciul în
mână.
În fine, a treia echipă prahoveană rămasă în competiție,
Tricolorul Breaza, va da piept, tot în deplasare, cu ACS Berceni.
Formația ilfoveană a făcut parte, în urmă cu două sezoane, din
Seria a III-a a Ligii a III-a, fiind atunci un adversar destul de
bine pus la punct. A rămas tot în eșalonul al treilea, fiind
inclusă, pentru sezonul viiitor, în Seria a II-a.
Articol scris de Ciprian
Radu