Simeria s-a impus la Poli 2002 Timișoara

12 Aug. 2010, 11:27 Stiri

Pe un teren sintetic încins, băieții lui Sorin Cornea au trecut
la limită de Poli 2002 Timișoara, scor 1-0, prin reușita lui
Pepenar din minutul 82.

„Feroviarii” au controlat în mare parte meciul, dar golul părea să
nu vină în cele 90 de minute regulamentare. Încă din debut această
impresie a fost întărită prin ratarea unui penalty în minutul 5 de
către Daniel Dăscălescu, care a trimis pe lângă poartă. De partea
cealaltă, tinerii pregătiți de Adrian Stoicov au reușit rareori să
se apropie periculos de poarta lui Dragotă. Cea mai mare ocazie
pentru gazde a venit chiar pe final după reușita lui Pepenar. Fapt
curios e că mingea șutată de atacantul hunedorean a trecut prin
plasa porții, dând pentru moment iluzia că nu s-a înscris.

Hunedorenii s-au calificat și așteaptă acum o formație din eșalonul
secund, la finalul unui joc în care au avut ocazia să tragă cu
ochiul la antrenamentul unei echipe de Europa League aflată pe
terenul alăturat.

„Am întâlnit o echipă tânără, ambițioasă. Ne-am fi
făcut meciul ușor dacă Dăscălescu nu rata acel penalty. CFR Simeria
vrea să câștige fiecare meci atât în cupă cât și în campionat. Dacă
meciurile câștigate vor aduce promovarea, nu va fi niciun fel de
problemă”
, a spus la final Sorin Cornea, antrenorul
lui CFR Simeria.

Poli 2002 Timișoara: Turloiu – Drăguș, Sicoe,
Gavriluță, Zele (Sorescu) – Babă (Vântură), Chivoiu, Rebenciuc,
Damian – Silaghi (Belciu), Nicula (Năstase)

CFR Simeria: Dragotă – Vârtan, Zaha, I. Buta,
Păduraru (B. Lazăr) – Făgărășanu (Goronea), Găceanu (V. Alexandru),
Ad. Bud, Ungureanu (Chelariu) – Pepenar, D. Dăscălescu

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

12 Aug. 2010, 11:27 Stiri
Pe aceeași temă