În două etape, Național Sebiș a reușit „performanța” să arunce pe apa Sâmbetei șansele de promovare în liga secundă. După 1-4 cu UTA, „alb-albaștrii” au pierdut sâmbătă, pe teren propriu, și cu Minerul Motru, scor 0-1. În acest moment, Bătrâna Doamnă rămâne pe primul loc cu un meci mai puțin disputat, așa că zarurile par a fi aruncate în Seria a IV-a a Ligii a 3-a.
Abrudean: „Nu am reușit să-mi remontez jucătorii după eșecul cu UTA, șansele de promovare au devenit foarte mici”
Adrian Abrudean, tehnicianul echipei sebișene, recunoaște, oarecum, eșecul stagional al echipei sale, dar spune că nu va lua decizii la cald. „Niciodată nu am fost adeptul unor hotărâri luate imediat după încheierea meciurilor, deci nici acum nu voi face ceva. Cert este că astăzi nu am fost o echipă de primele locuri. În primul rând, deși am încercat toată săptămâna să le refac moralul și să le redau încrederea în ei jucătorilor mei, nu am reușit acest lucru. Din păcate, din punct de vedere mental, nu am reușit să trecem peste înfrângerea cu UTA, ne-a copleșit acea primă înfrângere și am avut o săptămână destul de zbuciumată. Chiar și așa, am încercat să jucăm, am avut câteva ocazii mari de gol, dar reușita lor, născută dintr-o prostie, ne-a tăiat și mai mult din moral. Odată cu trecere minutelor, și golul nu sosea, am intrat în criză de timp și asta fost. Chiar dacă mai sunt destule etape de disputat, trebuie să admit că șansele de promovare au devenit foarte mici”, a precizat Adrian Abrudean.
Pe lângă faptul că Neacșu și Lazea au fost indisponibili, iar Ologu și Radu au rămas în tribune din motive neclare, după o jumătate de oră, Abrudean a mai făcut două înlocuiri în formula de start. „Călin a prinz o zi groaznică, iar Străuț nu ne-a ajutat nici el prea mult. Dar, până la urmă, nu putem spune că cineva a fost mai slab sau mai bun. Când se pierde se pierde în 11 și tot așa se și câștigă”, a adăugat „Știli”.
Feieș: „În loc să ne folosim toată energia pentru un scop comun, noi mergem pe dezbinare și ambiții”
Ca în fiecare sezon din ultimele disputate în eșalonul trei, Național Sebiș a pornit bine, și-a făcut speranțe întemeiate în promovare, dar la un moment dat s-a rupt ceva. „Dubla” cu UTA și Minerul Motru o scoate – pratic – din calcule pe gruparea de pe malul Crișului Alb, creând premizele unui „seism”.
Omul din spatele proiectelor sportive sebișene anunță – oarecum – schimbări la toate nivelele clubului, însă, din câte se pare, cel mai amenițat este antrenorul Adrian Abrudean. „O restructurare trebuie făcută. S-au făcut prea multe greșeli începând cu meciul cu UTA și culminând cu partida de ieri. Pe undeva, era de așteptat să pierdem cu Motru, atâta timp cât o parte a jucătorilor care au dus echipa pe primul loc nu s-au aflat pe teren. Nu știu adevăratul motiv al acestor absențe, dar dacă cineva s-a luat doar după zvonuri sau bănuieli și a acționat în consecință, înseamnă că a făcut o mare prostie. În loc să ne folosim toată energia pentru un scop comun, noi mergem pe dezbinare și ambiții, care nu-și găseau locul în acest moment al sezonului. Din păcate, tot ce am reușit sâmbătă a fost să ne dezamăgim suporterii și să ne arătăm limitele ca și club și echipă”, consideră Gheorghe Feieș, care, ca și mulți privitori de pe margine, se întreabă – probabil – de ce Ionuț Radu sau Ologu nu au evolaut deloc sâmbătă, dar și de ce Abrudean nu a simțit forma bună a juniorului Mureșan, pe care l-a trimis pe gazon de abia după pauză.
Primarul Sebișului o vede pe „Bătrâna Doamnă” în Liga a 2-a și nu neapărat de acum ci: „UTA era promovată de la începutul campionatului. Un club cu un buget de patru ori mai mare decât al nostru, având în spate sprijin important din partea Primăriei municipiului, dar și a altor sponsori puternici, nu avea cum să le lase vreo șansă celorlați. Iar în viață, peștele mare îl înghite întotdeauna pe cel mic. Noi ne-am luptat cât am putut cu armele noastre, însă nu am avut inteligență în această luptă”.
Acestea fiind spuse, începutul de săptămână se anunță agitat în curtea Naționalului, care acum, la „adevăr”, are 5 puncte în spatele liderului UTA.
Sursa: Sport Arad