S-a dus și ultima speranță pentru Mureșul!

28 Aug. 2012, 16:43 Stiri
S-a dus și ultima speranță pentru Mureșul!

Cei care mai aveau măcar o infimă speranță că echipa de fotbal Mureșul Deva va mai rezista și-au pierdut-o, ieri, și pe aceasta.

În cadrul ședinței de Consiliu Local al municipiului Deva a fost aprobată hotărârea prin care, la cererea lui Andrei Marton, președintele clubului, prin care se reziliază, de comun acord, contractul de concesiune privind exploatarea stadionului „Cetate”. Terenul dat în concesiune are o suprafață de 32.252 de metri pătrați, iar contractul mai sus menționat era în vigoare de cinci ani.

Practic, cum cei de la Mureșul Deva sunt în imposibilitatea de a asigura un buget suficient continuării activității fotbalistice, echipa de seniori s-a dizolvat de drept, iar stadionul revine în adminstrarea municipalității. Tot în ședința de ieri, reprezentanții legislativului devean spuneau că vor căuta soluții pentru ca activitatea să continue măcar la nivel de copii și juniori.

Reamintim că, la sfârșitul sezonului 2011-2012, Mureșul Deva a retrogradat din Liga a II-a și ar fi trebuit să evolueze în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, dar nu s-a înscris în campionat. Deva nu are niciun fel de echipă de seniori înscrisă în vreo competiție fotbalistică, nici măcar la nivel de Ligile IV sau V, fiind, poate, singura reședință de județ din țară aflată în această neplăcută ipostază.

Sursa: Ziarul Hunedoreanului

28 Aug. 2012, 16:43 Stiri
Pe aceeași temă