Rezultatele turului 3 al Cupei României! Ripensia a fost eliminată la Biled, iar Știința Miroslava a ajuns la penalty-uri. „U” Cluj a câștigat la scor. Vezi echipele calificate

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 Sep. 2017, 19:55 Actualizat: 14 Sep. 2017, 16:15 Stiri
Rezultatele turului 3 al Cupei României!  Ripensia a fost eliminată la Biled, iar Știința Miroslava a ajuns la penalty-uri. „U” Cluj a câștigat la scor. Vezi echipele calificate

Sănătatea Cluj, Industria Galda, Voința Biled, Agricola Borcea, Unirea Slobozia, Sporting Liești, CSM Focșani, AFC Hărman, Știința Miroslava și Universitatea Cluj au obținut și ele calificarea în turul 4 al Cupei României. AFC Hărman a avut nevoie de prelungiri pentru a câștiga, în timp ce Știința Miroslava și Industria Galda s-au calificat în fața următoare după ce au obținut victorii după loviturile de departajare.

Voința Biled, echipă de Liga 4 Timiș, a realizat marea surpriză a acestui tur după ce a câștigat meciul cu Ripensia Timișoara, divizionara secundă. Și cealaltă echipă din Liga 2 prezentă în această fază a avut mari emoții în privința calificării, având nevoie de penalty-uri pentru a se califica mai departe.

CSM Focșani și Agricola Borcea, ca nou-promovate în Liga 3, dar participante în această ediție a Cupei cu statut de echipe de Liga 4, au realizat și ele surprize după ce le-au eliminat pe CSM Râmnicu Sărat, respectiv Înainte Modelu, cluburi vechi de Liga 3.

Ieri, Aerostar Bacău, AFCM Alexandria, ACSO Filiași, ACS Șirineasa, CSM Școlar Reșița, Șoimii Lipova, Performanța Ighiu și Petrolul Ploiești au obținut calificarea în faza a 4-a a Cupei României după ce și-au câștigat meciurile. Singura echipă care a avut nevoie de prelungiri și apoi de lovituri de departajare pentru a se califica a fost Performanța Ighiu, restul obținând victoria pe parcursul celor 90 de minute.


 

Turul 3 al Cupei României, faza națională, ediția 2017-2018, continuă astăzi, de la ora 16:30, cu ultimele 10 meciuri, după ce ieri au avut loc primele opt confruntări din care au ieșit învingătoare Aerostar Bacău, AFCM Alexandria, ACSO Filiași, ACS Șirineasa, CSM Școlar Reșița, Șoimii Lipova, Performanța Ighiu și Petrolul Ploiești. Aceste opt echipe, plus cele zece de astăzi, se vor califica în faza a 4-a a Cupei României. Până acum, în urma jocurilor de ieri, singura echipă care a avut nevoie de prelungiri și apoi de lovituri de departajare pentru a se califica a fost Performanța Ighiu, restul obținând victoria pe parcursul celor 90 de minute.

Printre cele 20 de echipe care joacă astăzi pentru calificare se numără și echipele din Liga 2 Știința Miroslava și Ripensia Timișoara, dar și Universitatea Cluj sau Unirea Alba Iulia, din Liga 3.

În această rundă participă cele 29 de echipe calificate din turul anterior, plus cinci echipe din Liga 3 (Viitorul Domnești, Atletic Bradu, CSM Școlar Reșița, Metalurgistul Cugir și AFC Hărman) și altele două din Liga 2 (Știința Miroslava și Ripensia Timișoara).

Divizionarele secunde Știința Miroslava și Ripensia Timișoara sunt primele care acced în această ediție a Cupei României, prima urmând a juca în deplasare la CSM Roman, iar a doua, tot în deplasare, la Voința Biled.

Câștigătoarele acestor jocuri se vor califica în turul 4, acolo de unde FRF urmează să premieze participantele începând cu această nouă ediție. O victorie în turul 4 va aduce în cont 3.000 de euro, în timp ce pierzătoarea va încasa doar 1.000 de euro.

Faza a 4-a a Cupei României, la care vor participa cele 18 echipe calificate din faza a treia plus restul de 18 echipe din Liga 2, este programată să aibă loc pe 3-4 octombrie 2017.

VEZI REZULTATELE înregistrate marți în TURUL 3 al Cupei

Meciurile de miercuri din turul al treilea al fazei naționale a Cupei României:

13 septembrie 2017, ora 16:30
CSM ROMAN – ȘTIINȚA MIROSLAVA   3-4 după loviturile de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 2-3 la penalty-uri)
Stadion: Moldova (Roman – Neamț);
Arbitru: Sergiu Mavriche (Bacău); Asistenți: Radu Cretu și Valentin Popovici (ambii din Botoșani).

â–ºRomanul a început seria de penalty-uri, cu o ratare. Raul Avram a apărat șutul lui Marin (0-0). Vasile Buhăcianu a ratat și el (0-0)! Mădălin Popa transformă (1-0), la fel și Alexandru Izmană (1-1). Bogdan Brăescu trage în blocajul lui Raul Avram (1-1). Robert Căruță ratează la rândul său (1-1). Iosif Netbai înscrie (2-1), iar Andrei Chindriș egalează din nou (2-2). Grigore ratează pentru Roman (2-2). Eduard Săvoaia înscrie ultimul penalty și califică Știința Miroslava, cu mari emoții, în turul 4 (2-3).

â–ºNu s-a înscris golul decisiv în minutele de prelungiri, astfel că echipa calificată se decide la loviturile de departajare

â–ºMin 97 Știința apelează la a patra schimbare în reprizele de prelungiri. E o nouă regulă implementată de FRF în acest sezon și poate fi utilizată doar în meciurile eliminatorii, în care se intră în prelungiri și dacă ai efectuat celelalte trei schimbări în primele 90 de minute. Eduard Săvoaia a intrat în locul lui Denis Botezatu. În timpul regulamentar, Miroslava a făcut următoarele schimbări: Alexandru Izmană a intrat în locul lui Eduard Sandu (46), Cosmin Nemțanu în locul lui Robert Ambrosie (55), iar Robert Căruță în locul lui Cornel Căinari (75). Știința a început jocul în formula: Raul Avram – Vasile Curchi, Andrei Chindriș, Paul Mateciuc, Sebastian Bucur, Denis Botezatu, Cornel Căinari, Robert Ambrosie, Eduard Sandu, Adrian Viorică, Valentin Buhacianu.

â–ºDivizionara secundă Știința Miroslava s-a făcut de râs la Roman și nu a putut câștiga în timp regulamentar. Au trecut 90 de minute de joc și se intră în prelungiri. CSM e aproape să realizeze o surpriză în această fază a competiției

â–ºMin 23 1-1 Căinari trimite superb peste apărare, Valentin Buhăcianu interceptează și scapă singur cu portarul și reușește să-l învingă

â–ºMin 9 1-0 Recuperare la 25 de metri de poarta Științei, Cosmin Țapu primește și șutează. Mingea prinde pământul în fața lui Avram și îl păcălește

UNIREA ALBA IULIA – INDUSTRIA GALDA   3-5 după loviturile de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 2-4 la penalty-uri)
Stadion: Cetate (Alba Iulia – Alba);
Arbitru: Claudiu Ștef (Târgu Mureș); Asistenți: Marius Alin Lazăr și Mircea Andrei Roșca (ambii din Bistrița).

â–ºUnirea începe seria loviturilor de departajare. Ion Grozav trimite în bara transversală (0-0). Alecu înscrie pentru Galda (0-1). Silviu Turuș trimite tot în bata transversală (0-1). Lupșan transformă (0-2). Adrian Mateiu înscrie pentru Unirea (1-2). Răzvan Trif nu ratează și mărește iar diferența (1-3). Portarul Cătălin Suciu înscrie (2-3). Cristian Vonya punctează și aduce calificarea Industriei în turul 4 (2-4).

â–ºMin 112 Unirea nu poate profita de mult timp de doi jucători în plus pe teren, asta pentru că Alexandru Man vede și el al doilea galben și este eliminat

â–ºMin 111 Andrei Cernea de la Galda vede al doilea galben și este eliminat

â–ºÎn ciuda faptului că Unirea a jucat în ultimele 30 de minute în superioritate numerică, echipa albaiuliană nu a putut marca golul victorie, astfel că se intră în prelungiri

â–ºMin 61 1-1 Silviu Mureșan are o acțiune personală pe care o finalizează cu un șut la colțul lung, aducând astfel egalarea, în ciuda faptului că echipa sa joacă în inferioritate

â–ºMin 59 Galda joacă în ultima jumătate de oră cu un om în minus după ce Bogdan Rodean a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene

â–ºMin 5 1-0 Claudiu Davidaș deschide scorul cu un lob pe centru de la 16 metri

OLIMPIC CETATE RÂȘNOV – AFC HĂ‚RMAN   1-2 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
Stadion: Bucegi (Râșnov – Brașov);
Arbitru: Ionuț Cătălin Ilie; Asistenți: Alexandru Bodolan și Marius Barbulescu (toți din București).

â–ºMin 116 1-2 Prejmerean centrează din dreapta în careul mic, iar Clauriu Spătariu reia cu pieptul din 2 metri și aduce Hărmanul în avantaj

â–ºMin 78 Neculaescu de la Râșnov vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Gazdele vor avea un final de meci dificil

â–ºMin 69 1-1 Mugurel Buga centrează din corner, Bogdan Roșu reia cu capul din careul mic și readuce egalitatea

â–ºMin 12 1-0 Vasiloi centrează în careul mic, iar de acolo Emanuel Popa, nemarcat, reluare din 5 metri și înscrie simplu

VOINȚA BILED – RIPENSIA TIMIȘOARA   1-0
Stadion: Comunal (Biled – Timiș);
Arbitru: Liviu Bălăcescu (Târgu Jiu); Asistenți: Ion Nelu Glavan (Vladimir) și Daniel Popa (Aiud).

â–ºRipensiștii care s-au făcut de râs la Biled și au fost eliminați din cupă de o echipă din Liga 4: Munteanu – Popa, Vlădia, Vasiliu, Horcea, Semeniuc (Dumiter 62), Tudor, Ungureanu, Codrean, Golda (Zaluschi 62), Neamțu (Mediop 62′).

â–ºMin 85 Cătălin Horcea este eliminat după ce îl faultează la centrul terenului pe Sandu și vede al doilea cartonaș galben. Ripensia joacă în inferioritate în ultimele minute

â–ºMin 65 1-0 Mihalache bate o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral, mingea este respinsă până la Robert Paulevici, care trimite apoi cu stângul direct în vinclu. Voința Biled e aproape să producă o surpriză și să o elimine din competiție pe divizionara secundă Ripensia

UNIVERSITATEA CLUJ – ACS FOTBAL COMUNA RECEA   5-1
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj);
Arbitru: Alexandru Bălan (Deva); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Ciprian Fiter (Sânmartin).

â–ºMin 88 5-1 Dorin Goga nu putea să nu marcheze și el. Experimentatul jucător a înscris în urma unui contraatac

â–ºMin 78 4-1 Brian Lemac îl driblează pe portar și își trece și el numele pe lista marcatorilor

â–ºMin 68 3-1 Iuliu Hațiegan trimite și el în plasă cu o lovitură de cap și simplifică finalul de meci

â–ºMin 63 2-1 Octavian Ursu punctează și aduce Universitatea în avantaj pentru prima dată în acest meci

â–ºMin 28 1-1 Adrian Micaș înscrie cu o lovitură de cap și restabilește egalitatea, reducând, totodată, presiunea de pe coechipierii săi

â–ºMin 6 0-1 Golgheterul Cumunei Recea, Viorel Chinde, îl învinge ușor pe Iulian Dinu din interiorul careului după ce a fost găsit ideal în urma unei centrări

CSM FOCȘANI – CSM RÂMNICU SĂ‚RAT   3-1
Stadion: Milcovul (Focșani – Vrancea);
Arbitru: Bogdan Dumitrache (București); Asistenți: Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani) și Ionuț Turcanu (Coțușca).

â–ºMin 59 3-1 Râmnicenii dau semne de revenire și punctează prin Alexandru Tudoran

â–ºMin 49 3-0 Mădălin Predoiu ridică scorul la proporții de neprezentare

â–ºMin 38 2-0 Cosmin Pasăre majorează diferența dintr-o lovitură de pedeapsă

â–ºMin 26 1-0 Ștefan Lupu deschide scorul și aduce gazdele în avantaj

ZIMBRUL SLOBOZIA CONACHI – SPORTING LIEȘTI   1-2
Stadion: Comunal (Slobozia Conachi – Galați);
Arbitru: Valentin Porumbel (Oltenița); Asistenți: Gabriel Neagu și George Turcu (ambii din București).   

â–ºFinal 1-2, după ce gazdele au irosit două bune ocazii de a egala, prin Năpârlică și Postelnicu. Aventura Zimbrului în această ediție a Cupei României se încheie în turul 3

â–ºRămâne de văzut dacă cei de la Zimbrul reușesc să repete isprăvile din precedentele două tururi ale Cupei României și apoi în Supercupa județului Galați, cu Oțelul. De fiecare dată au înscris pe final de meci și au învins cu același scor: 3-2

â–ºMin 72 1-2 Goalkeeperul gazdelor iese greșit pe o centrare, nu poate reține mingea, iar Marius Coman profită și marchează în poarta goală

â–ºMin 53 1-1 Zimbrul egalează foarte rapid prin Iulian Năpârlică, cu un șut imparabil de la 20 de metri

â–ºMin 52 0-1 Andrei Mihu primește o pasă lungă, la limita offside-ului, rămâne singur cu portarul și înscrie cu un șut plasat pe lângă portar

DELTA DOBROGEA TULCEA – UNIREA SLOBOZIA   1-4
Stadion: Delta (Tulcea – Tulcea);
Arbitru: Ovidiu Robu (Popești Leordeni); Asistenți: Cristian Ionuț Măndiță (Tunari) și Marian Istrate (Buftea).

â–ºMin 89 1-4 Silviu Moise bate un penalty, portarul respinge, mingea revine tot la atacant, ca apoi să trimite peste goalkeeper și să înscrie golul de onoare

â–ºMin 87 0-4 Constantin Toma execută un penalty în stânga, jos, portarul a intuit direcția, dar n-a putut para

â–ºMin 57 0-3 Vasile Bucă scapă singur de la 30 de metri cu portarul, șutează în dreapta, jos, și reușește „dubla”

â–ºMin 54 0-2 Vasile Bucă mărește diferența și simplifică meciul pentru Unirea

â–ºMin 44 0-1 Adrian Răduca transformă simplu, în stânga jos, un penalty la care portarul a rămas pe mijloc, fără să aibă o reacție. Ionuț Filip a fault de la Delta aproape de limita careului și a și văzut cartonașul galben pentru imprudența sa

AGRICOLA BORCEA – ÎNAINTE MODELU   2-1
Stadion: Comunal (Borcea – Călărași);
Arbitru: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Asistenți: Sebastian Paduraru (Ploiești) și Mircea Rusu (Bertea).

â–ºMin 65 2-1 Ionuț Alexa reduce din diferență și aprinde meciul în ultima sa parte. A marcat din 15 metri cu un șut lobat peste portar

â–ºMin 60 2-0 Marian Șerban mărește diferența pe tabelă cu ușurează drumul Agricolei către turul 4. A pătruns spre careu și de la 16 metri a trimis plasat, în stânga portarului

â–ºMin 6 1-0 Eduard Nicola deschide scorul din colțul careului mic în urma unei centrări din corner

UNIREA CRISTURU SECUIESC – SĂ‚NĂ‚TATEA CLUJ   1-2
Stadion: Unirea (Cristuru Secuiesc – Harghita);
Arbitru: Dragoș Piriu (Curtea de Argeș); Asistenți: Andrei Ciuciu (Pitești) și Nicușor Marin (Suseni).

â–ºMin 89 1-2 Rozsa Arpad reduce din diferență în ultimele minute după ce înscrie cu un șut din 7 metri la căputul unei centrări la colțul lung din corner și a unei ezitări a apărătorilor clujeni

â–ºMin 39 0-2 Pasă în adâncime, portarul Unirii așteaptă mingea care venea încet către el, Raul Vitan e mai rapid, o interceptează și trimită în plasă pe lângă goalkeeper

â–ºMin 16 0-1 Centrare de pe stânga în careul Unirii, Raul Vitan trage de la 14 metri lateral dreapta la colțul lung și deschide scorul

 

REZULTATELE înregistrate în TURUL 1 și TURUL 2


 

Reguli ale Cupei României:

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Pentru faza a treia a Cupei României, în meciurile în care echipa gazdă este câștigătoare a fazei județene a Cupei României baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 940 RON, după cum urmează:
– Arbitru: 340 RON
– Arbitru asistent (1 și 2): câte 300 RON

În meciurile în care echipa gazdă a evoluat în sezonul precedent al Ligii 3, baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 1.996 RON, după cum urmează:
– Arbitru: 764 RON
– Arbitru asistent (1 și 2): câte 601 RON

Jocurile din Liga 1, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În faza națională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.

Echipele din Liga 1, Liga a 2-a și Liga a 3-a, participante la jocuri din Cupa României, sunt obligate să respecte dispozițiile privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, respectiv 19 ani pentru cluburile de Liga a 3-a pe tot parcursul competiției astfel:

– Echipele din Liga 1 sunt obligate să respecte condițiile mai sus menționate în toate jocurile din cadrul Cupei României;
– Echipele de Liga a 2-a și Liga a 3-a sunt obligate să respecte regulile anterior menționate dacă joacă cu echipe din aceeași categorie competițională.

În situația în care cluburile de Liga a 2-a și/sau Liga a 3-a joacă cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară (de ex. dacă o echipă de Liga a 3-a joacă cu una de Liga a 2-a, atunci ambele echipe vor trebui să folosească pe toată durata partidei numărul minin de jucători prevăzut pentru cluburile de Liga a 2-a).

– Prin excepție de la situațiile de mai sus prevăzute, în cazul în care una din echipe este de nivelul Ligii a 4-a sau inferior, niciuna dintre echipele participante la jocul respectiv nu va trebui să respecte regulile anterior amintite.

În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:

a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă.

Iată și datele de disputare ale celorlalte runde ale ediției 2017-2018 a Cupei României, faza națională:

Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
Sferturi de finală: 28 februarie 2018
Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
Semifinale (retur): 9 mai 2018
Finala: 27 mai 2018

 
 
Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 Sep. 2017, 19:55 Actualizat: 14 Sep. 2017, 16:15 Stiri
Pe aceeași temă