Ratările au făcut diferența la Filiași. Sculici: „Ajungem să fim actorii unor faze de cascadorii râsului”

Marius ANGHEL 19 Oct. 2014, 15:30 Stiri
Ratările au făcut diferența la Filiași.** Sculici:

Pur și simplu zărăndanii se încăpățânează să nu învețe din greșeli. În deplasarea de la Braloștița, Filiașul a profitat de erorile de copii ale trupei ineuane, atât pe faza defensivă, cât și pe cea defensivă. A rezultat un 3-1 pe care Cristian Sculici îl consideră mincinos.

Defensiva vizitatorilor a cedat încă din minutul 4, când Celea a împins în plasă un balon plimbat în 6 metri dintr-un corner. Hrelea a făcut 2-0 cu un șut de la marginea careului după o respingere neinspirată a defensivei adverse, pentru ca Băla să scrie concluzia reprizei la capătul unui contraatac școală al formației sale. Singura realizare a Ineului regăsită și pe tabela de marcaj am consemnat-o în minutul 61, ca urmare a șutului în diagonală a lui Capătă, bine angajat de Georgiu în suprafața de pedeapsă.

La finalul disputei, Cristian Sculici și-a găsit cu greu cuvintele pentru a caracteriza o partidă în care a ratat cât pentru trei alte meciuri. „Sunt lucruri greu de înțeles și explicat. Cine nu a fost la meci te poate considera penibil că ai ceva de comentat la 3-1, după 3-0 la pauză. Însă, credeți-mă am ratat cel puțin 5-6 ocazii imense de a marca din absolut toate pozițiile, 2, 5 sau 6 metri. Astfel de situații nu se mai pot antrena, controla, pur și simplu suntem naivi. Nu ne concentrăm îndeajuns și ajungem să fim actorii unor faze de cascadorii râsului, fie că vorbim de apărare sau atac. Păcat, am pierdut șansa unui rezultat pozitiv pe care l-am fi meritat după numărul de ocazii create”, a menționat antrenorul „alb-albaștrilor”.

Printre fotbaliștii care au irosit șanse bune în contul Ineului se numără: Capătă, Georgiu, Stănaia, Tudoroiu și Kocsis.

Bak – Hrezdac, Bilia, Tudoroiu, Talpaș – Tomuț – Șulumberchean, Kocsis, Stănaia, Capătă – Georgiu a fost echipa utilizată de ineuani la Braloștița, pe parcurs mai intrând pe gazon  Boldiszar și Ciobanu. Bilia și Tudoroiu au terminat partida ca atacanți.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 19 Oct. 2014, 15:30 Stiri
Pe aceeași temă