Președintele ACS Buftea a anunțat astăzi că noul antrenor al echipei va fi Costel Pană. Fost antrenor printre altele la Sportul, CSM Râmnicu Vâlcea și Chindia Târgoviște – cu ultima reușind promovarea în Liga a II-a în sezonul 2010/2011, acesta a făcut astăzi o prima inspecție la baza din Buftea, fiind mulțumit de condițiile de pregătire de care beneficiază echipa ilfoveană.
El a fost prezentat jucătorilor la antrenamentul care a avut loc începând cu ora 15:00, la baza FRF din Buftea. La Buftea va fi ajutat de către Constantin Mande, ca antrenor secund și Nicolae Ciocănișteanu, ca antrenor de portari. El a semnat un contract până în vară, cu clauză de prelungire dacă va reuși realizarea obiectivului: promovarea în Liga a II-a.
„Despărțirea de Emil Ursu ne-a luat prin surprindere și am fost nevoiți să găsim repede o soluție, în privința băncii tehnice a formației noastre. Venirea lui Costel Pană la cârma echipei îmi doresc să fie una de bun augur, iar acesta să debuteze vineri cu o victorie în deplasarea de la Plopeni. Este un antrenor experimentat care poate duce Buftea din nou în Liga a II-a” a spus Sorin Dumitrescu la instalarea lui Costel Pană ca principal la ACS Buftea.
Sursa: ACS Buftea