Jucătorii liderului din C3 au avut program normal de 1
Decembrie, pregătind de zor meciul cu CSO Plopeni, din ultima etapă
a turului. Ultima reprezentație oficială a roș-albaștrilor în 2010
începe sâmbătă, la ora 13.00, pe stadionul Eugen Popescu, din
Târgoviște. Intrarea spectatorilor este liberă la tribuna I și
peluză, tribuna a II-a fiind închisă pentru demararea procesului de
consolidare.
– Domnule Pană, 1 Decembrie „sărbătorit” prin muncă și
antrenamente la Chindia Târgoviște, pe o vreme neprielnică. Cum
decurg pregătirile?
– Chiar dacă este Ziua Națională, noi trebuie să ne
antrenăm, mai avem un meci până la finalul turului, pe care vrem să
îl câștigăm.
– Terenurile de la Târgoviște nu se prezintă în condiții
foarte bune. Cum vă descurcați în aceste zile?
– Avem sprijinul celor de la Viișoara, ne pregătim acolo. Am
mai efectuat antrenamente și la Doicești, sunt suprafețe
ok.
„Am fost
mai pragmatici!”
– Se apropie meciul cu Plopeni, la capătul unui tur de
campionat destul de dificil. Ați închegat o echipă într-un timp
relativ scurt, cu jucători din toate colțurile țării, și ați dus-o
în fruntea clasamentului. Cât de greu a fost?
– Noi sperăm să încheiem turul cu o victorie frumoasă. Am
realizat, în mare parte, tot ce ne-am propus la începutul acestui
sezon. A fost greu, dar satisfacția noastră este mare, dacă ținem
cont de condițiile care în care ne-am antrenat, de meciurile pe
care le-am avut etc.
– Chindia e prima în cea mai tare dintre seriile Ligii a
III-a.
– Da, trebuie să recunoaștem că în seria noastră sunt
cinci-șase echipe bune. Noi avem avantajul că am fost mai
pragmatici în aceste prime 14 etape. De asta suntem pe primul
loc!
„Atenție la Plopeni!”
– Vă așteptați la un final de tur mai lejer, cu Plopeni,
chiar și fără Bobi Verdeș, suspendat?
– CSO Plopeni este o echipă în criză de puncte, va veni la
Târgoviște să lupte. Trebuie să ne facem jocul nostru obișnuit, să
înscriem repede și să nu mai fim superficiali pe final de
meci.
– Se găsesc soluții pentru echipa mare la Centrul de
Copii și Juniori?
– Eu am în vedere 3-4 jucători, însă deocamdată nu cred că
ei pot face pasul spre echipa mare.
Rădoi, în
litigu cu Alba Iulia!
Fundașul Chindiei a depus memoriu la FRF pentru a-și încasa
restanțele financiare de la Alba Iulia, echipă pentru care a
evoluat în sezonul trecut în Liga I. Federația a somat clubul
ardelean să rezolve diferendul până vineri, în caz contrar gruparea
din Cetate urmând să nu fie programată în etapa din week-end a
Ligii a II-a. „Eu am vorbit cu președintele de la Alba
Iulia, sper să ajungem la un acord. Au fost niște probleme, dar
cred că se poate găsi o soluție în aceste zile”, a
declarat Rădoi, care ține pumnii Unirii în tentativa de a
supraviețui în Liga a II-a.
Articol scris de Ionuț
MARIN