Juventus București a câștigat cu 1-0 meciul cu Delta Dobrogea Tulcea de pe teren propriu din ultima etapă a campionatului Ligii 3 și a promovat în Liga 2, acolo unde ultima dată a jucat în ediția 2011/2012. Sub conducerea lui Daniel Oprița, echipa din Colentina a încheiat sezonul 2015-2016 fără să fie învinsă, în cele 24 de meciuri câștigând de 20 de ori și remizând de patru ori. Cu al doilea atac din întreaga Liga 3 (62 de goluri față de 63 câte are Luceafărul Oradea) și cu a doua apărare (11 goluri primite față de 9 câte are Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Juventus a încheiat campionatul cu 64 de puncte, cu cinci mai multe față de Delta, o altă echipă neînvinsă în acest sezon până în ultimul meci.
Învingător în duelul pentru promovare cu Tibor Selymes, antrenorul Deltei, Daniel Oprița a declarat la finalul meciului de săptămâna trecută că s-ar fi mulțumit și cu un egal în fața tulcenilor, pentru ca ambele echipe să termine sezonul fără înfrângere. Fostul tehnician al Metalului Reșița și „secund” pentru o perioadă scurt al lui Mirel Rădoi la Steaua spune ce înceamnă pentru el această accedere în Liga 2.
„Era importantă pentru mine, sunt la început de carieră ca antrenor, și era importantă această promovare pentru că, nu am cum să nu spun, mi s-au creat condiții extraordinare, mi s-au adus jucătorii pe care i-am vrut, cu caracter. Am întâlnit o echipă bună a Tulcei, îi felicit și pe ei pentru parcursul pe care l-au avut pentru că, practic, noi cu ei, eram singurele echipe neînvinse. Mă mulțumeam să rămânem în continuare neînvinse, pentru că și un egal mă ajuta să promovez. Felicit băieții, conducerii și pe toată lumea. E greu, așa trăiesc eu toate meciurile, sunt mai obosit decât atunci când jucam, trăiesc la intensitate maximă meciul și mă bucur că am reușit.
Am plecat de la Steaua pentru că așa am vrut eu, așa am considerat, am vrut să o iau de jos, să îmi încep cariera ușor ușor, să promovez cu o echipă de la Liga a 3-a. Acum mi-a ieșit, să vedem cum va fi în Liga a 2-a. Asta e, așa am gândit eu, am vrut să merg singur pe picioare.
Avem un investitor de care sunt mulțumit, avem tot ce ne trebuie, condiții extraordinare, salarii la zi cum nu găsești la multe echipe în ziua de azi la noi în țară. Din punctul ăsta de vedere e foarte bine la noi. Am zis să ne vedem în Liga a 2-a, și abia după aceea să vedem ce obiectiv avem. Nu știu ce primă de promovare am avut, a zis că o să avem o surprinză, i-am zis să nu ne spună și, dacă e vreo primă, nu ne interesează banii, și băieții au zis, nu jucam astăzi pentru bani, chiar putea să nu fie nicio primă, dar sunt sigur că șeful o să aibă ceva pentru acești băieți minunați”, a spus Daniel Oprița.
Articol și foto de Marius ANGHEL