Mititelu, în cumpănă! Echipa sa n-a marcat pe teren propriu în ultimele două meciuri, iar puținii spectatori prezenți la stadion au scandat demisia și numele fostului antrenor

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 16 Sep. 2018, 09:34 Stiri

FC U Craiova, așa cum e numită de suporterii ei sau de patronul Adrian Mititelu, sau U Craiova 1948 SA, așa cum e înregistrată la FRF, a suferit prima înfrângere a sezonului, scor 0-2 cu FC Voluntari II, vineri seară, în etapa 4 din Liga 3, Seria 3. A fost al doilea meci consecutiv fără gol marcat pentru echipa antrenată de Ștefan Stoica, care sâmbăta trecută remizase, pe același teren, cu FC Pucioasa, scor 0-0. Dacă la meciul din runda precedentă, rareori au pus în pericol poarta adversă, craiovenii s-au jucat cu ocaziile în partida cu FC Voluntari II.

Dina, neinspirat la finalizare

Cele mai multe oportunități le-a avut atacantul Mihai Dina, care, introdus pe teren în minutul 57, a ratat din toate pozițiile, în minutele 62, 67, 69 și 78. În prima repriză, Sabin Lupu (17) și Nicușor Raicea (27), pasator la prima ocazie, fuseseră și ei aproape de gol. De marcat au făcut-o însă ilfovenii. Prima dată în minutul 22, prin Viorel Brocea, cu un șut, la colțul lung, din 12 metri.

Craiova a jucat și în inferioritate numerică. Dacă, în minutul 56, nou-intratul Cîrstea a fost eliminat pentru atac periculos asupra lui Daniel Mitrache, Constantin Grecu a văzut și el cartonașul roșu, în minutul 79, pentru fault în postura de ultim apărător, asupra lui Cezar Trandafirescu, care scăpase singur spre poarta adversă. În minutul 84, același Trandafirescu a stabilit rezultatul final, finalizând cu capul centrarea lui Cornel Gheorghe. În minutul 64, șutul lui Brocea fusese resprins, cu greu, în corner, de portarul Claudiu Chindriș.

Au scandat numele lui Napoli

La finalul partidei, puținii spectatori prezenți la meci, la Drobeta Turnu Severin, acolo unde joacă acasă Craiova, au scandat „Demisia, demisia” și numele antrenorului care promovare echipa din Liga a IV-a Dolj: „Napoli, Napoli”. La scurt timp după promovare, italianul Nicolo Napoli fusese nevoit să părăsească echipa după unele divergențe cu conducerea clubului, legate de păstrarea anumitor jucători în lot.

După eșecul cu FC Voluntari II, patronul Adrian Mititelu a luat și el în calcul schimbarea antrenorului. Echipa sa a ajuns pe locul 7, la 3 puncte sub liderul Turris Oltul Turnu Măgurele, care în această rundă s-a impus cu 1-0 în deplasarea de la ACS SR Municipal Brașov.

Etapa viitoare, Craiova va juca pe terenul liderului din Alexandria.

„Din păcate, astăzi (n.r. – vineri) s-a confirmat că meciul anterior n-a fost un accident! Suntem în fața unei situații grave și neprevăzute, având în vedere lotul și condițiile oferite! Sincer, sunt în cumpănă, Stoica muncește foarte mult, însă jocul nostru arată rău”, a scris Adrian Mititelu pe Facebook.

U CRAIOVA 1948 SA – FC VOLUNTARI II 0-2
Viorel Brocea 22′, Cezar Trandafirescu 84′

S. Mogoșanu (Cl. Chindriș 43′) – Dănănae, E. Dina (M. Dina 57′) M. Ciucă (cpt.), R. Negru, Kovari (C-tin. Grecu 43′), Zimța, B. Dragomir, N. Raicea, S. Lupu (M. Cîrstea 52′), Cl. Bălan
Antrenor: Ștefan Stoica

D. Mihăescu – Mitrache, Gogoi (C. Gheorghe 63′), C. Nica, Buligă (cpt.), Ozkara, Ghiurcă,  M. Dumitru, Brocea (Drăgănoaia 80′). N. Dicu, Trandafirescu
Antrenor: Tiberiu Bălan

Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin); Spectatori: 350; Arbitru: Arbitru: Iulian Mihai (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Andrei Baciu (Videle) și Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele). Observator de arbitri: Louis Moisescu (Drobeta Turnu Severin); Observator de joc: Cătălin Barbu (Pitești).

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Justinel STĂ‚VARU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 16 Sep. 2018, 09:34 Stiri
Pe aceeași temă