Maftei a plecat de la Rapid și a pus punct carierei de jucător: „Nu mi s-a părut corectă decizia în cazul lui Schumacher”. În ce condiții s-ar întoarce în Giulești

Marius ANGHEL 02 Oct. 2018, 19:08 Stiri
Maftei a plecat de la Rapid și a pus punct carierei de jucător:

Vasile Maftei a ales să pună capăt carierei de jucător și să se despartă de Rapid, echipă alături de care a promovat în Liga a treia la finalul sezonului precedent. Aceasta este forma de „protest” a fundașului pentru demiterea lui Constantin Schumacher din funcția de antrenor principal, după înfrângerea din Cupa României cu Turris Oltul Turnu Măgurele, scor 0-2, prima după 49 de meciuri în toate competițiile. Daniel Pancu a fost numit noul antrenor principal al Rapidiului.

Acesta ar fi anunțat încă de aseară că nu se va prezenta la antrenamentele conduse de Daniel Pancu, iar fostul atacant împreuna cu managerul sportiv Florin Manea au încercat să-l determine să revină asupa deciziei, dar fără succes. Într-un interviu acordat pentru Digisport, Maftei subliniază faptul că decizia luată de conducere în privința lui Schumacher nu a fost una corectă:

„Da (n.r. – întrebat dacă a pus punct carierei de jucător), nici nu o să o mai fac. N-am nimic personal cu cineva, nici cu Pancu, nici cu altcineva. Dar mie nu mi s-a părut corectă decizia în cazul lui Schumacher. Indiferent cum îl chema pe antrenorul care a pierdut un singur meci în 49 de jocuri și e dat afară aș fi spus la fel. În plus, după ce a plecat Nico, acum a plecat și Schumi, iar eu nu mă mai regăsesc în proiectul actualei conduceri”, a spus Maftei pentru Digisport.

Maftei a dezvăluit că i s-a propus să ocupe o altă funcție în cadrul clubului, dar a preferat să spună „pas” ofertei. Totuși, acesta a dezvăluit în ce condiții ar îmbrăca din nou tricoul vișiniu, iar totul este legat de prietenul său, Daniel Niculae: „Stai, eu sunt rapidist, asta n-o să se schimbe niciodată. Mă bucur că acum, la final de carieră, am revenit aici și am pus umărul la repunerea Rapidului pe șine, cum s-ar spune, și sper ca această echipă să revină măcar unde a fost. Dacă m-aș întoarce? Doar dacă Nico ar fi președinte și să ia deciziile. Mi s-a propus și acum să stau, chiar și într-o altă funcție. De ce să stau? Să nu fiu întrebat nimic, să ia singuri deciziile, dar să spună că, uite, rapidistul Maftei e alături de noi!? Echipa asta e mai presus de orice nume și de aceea îmi doresc să meargă înainte”, a mai spus Maftei pentru sursa citată.

Un titlu de campion a cucerit Maftei (37 de ani) alături de Rapid, cel din sezonul 2002-2003 și ultimul din vitrina clubului. Un titlu și o Cupă a României cu CFR Cluj și o Cupă, respectiv o Supercupă cu FC Voluntari sunt celelalte trofee din CV-ul fundașului.

CITEȘTE și:

Daniel Pancu a fost prezentat oficial ca antrenor al Rapidului: „Am semnat până în vară”. UPDATE: de ce a plecat Constantin Schumacher

EXCLUSIV | Ping pong cu un om-cheie la Rapid. Luni seară era OUT, marți a revenit la echipă. Cine va sta pe bancă alături de Pancu și Grigore

Șumudică, reținut cu privire la numirea lui Pancu la Rapid. Mesajul transmis

Discurs fără perdea al lui Daniel Niculae după demiterea lui Schumacher: „Toate astea s-au dorit. El era în obiectiv”

Marius ANGHEL 02 Oct. 2018, 19:08 Stiri
Pe aceeași temă