Ineul scapă de ultimul loc după victoria de pe Municipalul severinean. „Am jucat sub orice critică”

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 02 Nov. 2014, 18:00 Stiri

Cu un singur antrenament efectuat în săptămâna premergătoare meciului, Minerul a fost învinsă cu 2-0 de o echipă care primise 22 de goluri în precedentele 8 meciuri.

Prima repriză a partidei de pe Municipalul severinean a fost una anostă și doar oaspeții, tocmai în minutul 40, au reușit să șuteze pe spațiul porții, balonul trimis, din lovitură liberă de la 30 de metri, de fundașul Bilia fiind reținut însă fără probleme de Lascu. Gazdele n-au pus mari probleme adversarului și s-a intrat la cabine cu scorul de 0-0, iar, pentru prima dată în acest sezon, Ineul nu a primit gol în prima repriză.

Partea secundă a fost mai animată și a debutat cu ocazia lui Sulumberchean, care, scăpat singur, a tras slab și portarul mehedințean s-a întins și a prins balonul. Antrenorul-jucător Boboescu a avut prima șansă clară a Minerului, dar, din 8 metri, a tras peste transversală. În minutul 64, Marinaș a pierdut balonul, nou-intratul Cotoc i-a pasat lui Purece și atacantul Ineulului a deschis scorul, cu un șut din 13 metri.

Gazdele n-au găsit cadrul porții timp de 75 de minute

Pe poartă, Minerul a avut prima reluare de-abia în minutul 75, când șutul-centrare al lui Dragotescu nu l-a putut surprinde pe portarul arădean, care a respins  balonul în corner, de sub transversală. Peste 10 minute, Lascu a mai avut o intervenție salvatoare, cu piciorul, la șutul lui Stănaia, din 12 metri, iar replica Minerului a venit la scurt timp: Boboescu a șutat puternic, de la 35 de metri, Bak a respins în față și, din doar 6 metri, Iordache a reluat cu capul, peste poartă. În loc de 1-1, s-a făcut 2-0 pentru Ineu, în minutul 90, pe contraatac, Georgiu executându-l pe Lascu cu un șut din 13 metri.

În prelungiri, balonul trimis de Boboescu, din 8 metri, a fost respins în corner și Minerul a suferit al doilea eșec consecutiv cu 2-0, după cel de la Turceni. Având doar 3 rezerve, incluzându-l și pe portarul Nedelcea, echipa mehedințeană n-a efectuat nicio schimbare cu CS Ineu, Aldea și Țuncu fiind lăsați pe bancă.

Ineul nu-și face griji în privința retrogradării

Succesul de la malul Dunării a ajutat Ineul să părăsească ultimul loc al clasamentului, „lanterna roșie” a seriei a IV-a fiind preluată acum de ACSVM Craiova. „Aveam mare nevoie de puncte. Am avut mai multe ocazii decât gazdele, am și ratat cu nonșalanță, dar e bine  că am și marcat, fiindcă la Filiași am avut de două ori mai multe șanse ca acum și am pierdut.  Deși avem atâtea goluri primite, noi am jucat de la egal la egal cu toate echipele, dar nu am reușit să înscriem. Oricum, nu-mi fac griji în privința retrogradării”, a spus antrenorul Cristian Sculici.

Speră ca jucătorii să facă deplasarea la Becicherecu Mic

Deși echipa lor stă mai bine în clasament, mai multe griji își fac oficialii de la Valea Copcii, care speră să-i convingă pe jucători să joace și în ultima deplasare pe care Minerul o mai are de disputat în tur. „Victoria oaspeților e meritată, însă a fost obținută pe fondul unui joc care nu ne caracterizează. Am jucat sub orice critică. Se pare că incertitudinea care a planat, cu neprogramarea meciului, a lăsat amprente asupra echipei. Sper ca băieții să vrea să joace și etapa viitoare, fiindcă, pe bună dreptate, se va pune  iar problema restanțelor și noi de-abia avem bani pentru deplasarea la Becicherecu Mic și pentru baremul de arbitraj de la ultimul joc, cu Hunedoara. Totul depinde de ei”,  a precizat directorul sportiv Gheorghe Doinea.

MINERUL MEHEDINȚI  0
CS INEU                           2

Purece ’64, Georgiu ’90

Lascu – Marinaș, Petrache, Merluță (cpt), Iordache – Stanciu, Ștefan – Dragotescu, Manda, Prundeanu – Boboescu
Antrenor: Cristian Boboescu

Bak – Bun (Boldizar ’46), Bilia, Tudoroiu, Talpaș – Kocsis, Georgiu, Tomuț, Stănaia (cpt.) – Sulumberchean (Cotoc ’62, Chirilă ’89), Purece (Hrezdac ’73)
Antrenor Cristian Sculici

Stadion „Municipal” (Drobeta Turnu Severin); Spectatori 75; Arbitru: Răzvan Drăgoi; Asistenți: Alexandru Filip și Alin Botaș (toți din Timișoara).

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 02 Nov. 2014, 18:00 Stiri
Pe aceeași temă