Nu este vreun pariu pe meciul de duminică, ci scorul real al
jocului dintre echipele secunde, disputat ieri în Cupa
României
În avanpremiera marelui meci de duminică, din „Ștefan cel Mare”,
Rapid și Dinamo s-au duelat mai întâi la nivelul echipelor secunde,
într-un joc care a contat pentru faza a treia a Cupei României. S-a
încheiat 5-2 pentru giuleșteni!
Rezultatul este remarcabil pentru Rapid și dezastruos pentru
antrenorul dinamoviștilor, Ionel Ganea, care s-a văzut surclasat de
băieții lui Marian Rada. Rapid II a câștigat cu 5-2, patru dintre
goluri fiind marcate de Ionuț Dobroiu și unul de Alin Tene, ambii
membri ai „grădiniței” din Giulești. Pentru Dinamo au marcat
Stănescu și Lucian Goian.
Goian,
‘praf’ ca fundaș, bun ca vârf
Concluziile jocului la care au asistat câteva sute de suporteri,
majoritatea susținându-i pe „feroviari”, sunt foarte simple: Dinamo
II este la fel de slabă în apărare ca și sora mai mare, Lucian
Goian și Bălgrădean fiind scoși din ghete de cei doi marcatori,
care au evoluat atacanți. Scorul aspru este totuși unul
surprinzător, având în vedere că la Dinamo II au jucat fotbaliști
care au cochetat cu prima echipă: Rus, Goian, Miranda sau noile
speranțe Bălgrădean și Todorovski, iar la Rapid II vedetele au fost
Mardare, Tene, Coman, Dobroiu și Matei.
„Copiii au făcut treabă
bună. Ar fi prea frumos să batem și duminică cu același scor.
Dobroiu e un fotbalist foarte talentat și sper să ajute în curând
și echipa mare. Ar fi un jucător mult mai bun dacă ar avea mai
multă minte”, Nicolae Manea, director tehnic
Rapid.
Articol scris de Alex
Amironoaiei
Foto: Cosmin
Moței