FRF a anunțat programul final al 16-imilor Cupei României. Foresta – Steaua se va juca la Suceava! Unde se dispută toate partidele

Marius ANGHEL 18 Oct. 2016, 15:57 Stiri

Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, programul final de disputare a partidelor, cât și stadioanele care vor găzdui jocurile pentru etapa șaisprezecimilor de finală a Cupei României, ediția 2016-2017, faza națională.

Meciurile se vor disputa pe parcursul a trei zile, pe 25, 26 și 27 octombrie. Primele două meciuri ale acestei runde sunt programate marți, 25 octombrie, de la ora 14:30, iar ultimul meci se va disputa joi, 27 octombrie, cu începere de la ora 21:30.

Iată programul șaisprezecimilor Cupei României:

25 octombrie 2016, ora 14:30
CSM Râmnicu Vâlcea – CFR 1907 Cluj
Stadion: 1 Mai (Municipal), Râmnicu Vâlcea
Metalosport Galați – Luceafărul Oradea
Stadion: Dunărea, Galați

25 octombrie 2016, ora 18:00
ASU Politehnica Timișoara – Pandurii Târgu Jiu
Stadion: „Dan Păltinișanu”, Timișoara

25 octombrie 2016, ora 20:45
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS U Craiova
Stadion: Tineretului, Brașov

26 octombrie 2016, ora 13:00
Unirea Tărlungeni – ASA Târgu Mureș
Stadion: „Dumitru Mătărău”, Ștefănești

26 octombrie 2016, ora 14:30
Olimpia Satu Mare – CS Mioveni
Stadion: Olimpia, Satu Mare
CNS Cetate Deva – Gaz Metan Mediaș
Stadion: Cetate, Deva
Academica Clinceni – FC Voluntari
Stadion: Clinceni – Arena 1, Clinceni
Dacia Unirea Brăila – Concordia Chiajna
Stadion: Municipal, Brăila
Metalurgistul Cugir – CSM Poli Iași
Stadion: Arena CSO, Cugir

26 octombrie 2016, ora 18:00
Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara
Stadion: Orășenesc, Mioveni

26 octombrie 2016, ora 21:00
FC Dinamo II – FC Dinamo
Stadion: Dinamo, București

27 octombrie 2016, ora 14:30
CS Afumați – FC Botoșani
Stadion: Comunal, Afumați

27 octombrie 2016, ora 16:00
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – AFC Astra
Stadion: „Dan Păltinișanu”, Timișoara

27 octombrie 2016, ora 18:45
CS Balotești – FC Viitorul
Stadion: Academia Gheorghe Hagi – Teren 1, Ovidiu

27 octombrie 2016, ora 21:30
Foresta Suceava – FC Steaua București
Stadion: Areni, Suceava


 

Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală și semifinale echipele calificate vor fi repartizate în aceleași urne valorice ca și în cadrul șaisprezecimilor, cu excepția prevederilor art.30, alin.5.1 din ROAF, tragerea la sorți urmând să se efectueze în mod similar.

Jocurile din șaisprezecimile, optimile și sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.

Pentru instalațiile mobile de nocturnă este obligatorie depunerea la FRF cu 10 zile înainte de disputarea jocului a certificatului instalației de nocturnă emis de constructor, prin care sa se ateste conformitatea instalatiei cu prevederile art. 40.10 din ROAF, precum și dovada instalării acesteia. În cazul în care începând cu faza șaisprezecimilor de finală se întalnesc echipe din categorii diferite și echipa organizatoare nu deține instalație de nocturnă, la cererea echipei care deține aceasta facilitatesi cu acordul celeilalte echipejocul se poate disputa pe terenul echipei care deține instalație de nocturnă.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În jocurile din cadrul Cupei României se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători.

În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile de din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

În conformitate cu prevederile articolului 12 din regulamentul de disputare a Cupei României, modificat prin decizia Comitetului de Urgență din 18 august, echipele din Liga 1, Liga a 2-a și Liga a 3-a, participante la jocuri din Cupa României, sunt obligate să respecte dispozițiile privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, respectiv 19 ani pentru cluburile de Liga a 3-a pe tot parcursul competiției (condiții privind numărul și vârsta jucătorilor fiind stabilite de art.45 din prezentul regulament pentru fiecare categorie competițională), astfel:

– echipele din Liga 1 sunt obligate să respecte condițiile mai sus menționate în toate jocurile din cadrul Cupei României.
– echipele din Liga a 2-a și Liga a 3-a sunt obligate să respecte regulile anterior menționate dacă joacă cu echipe din aceeași categorie competițională. În situația în care cluburile din Liga a 2-a și/sau Liga a 3-a joacă în cadrul Cupei României cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară (de ex. dacă o echipă din Liga a 3-a joacă cu o Liga a 2-a, atunci ambele echipe vor trebui să folosească pe toată durata partidei numărul minim de jucători prevăzut pentru cluburile din Liga a 2-a)
– în situația în care una dintre echipe este de nivelul Ligii a 4-a sau inferior, niciuna dintre echipe participante la jocul respectiv nu va trebui să respecte regulile anterior amintite.  Începând cu această ediție, în Cupa României este permisă efectuarea a doar trei schimbări de jucători pe meci.

În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea excluderii și retrogradarii lor în esalonul imediat inferior din campionatul în care participă. Conform art.54, pct.2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 18 Oct. 2016, 15:57 Stiri
Pe aceeași temă