Bucovina Rădăuți a fost eliminată dramatic, ieri după-amiază, din Cupa României de gruparea de Liga a II-a FCM Baia Mare. Chiar dacă au avut în față un adversar mult mai bine cotat, fotbaliștii pregătiți de Iulian Ionesi s-au ridicat la înălțimea așteptărilor celor aproximativ 1.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului din Rădăuți, fiind răpuși greu, la loteria loviturilor de departajare, cu scorul de 3-4.
Per ansamblu, partida a fost dominată teritorial de formația oaspete, fără însă a pune de prea multe ori în pericol poarta gazdelor, care au preferat un joc de așteptare. Pe faza ofensivă, cel mai periculos jucător al Bucovinei a fost Zaremba. Rădăuțenii au avut o șansă uriașă de a rezolva soarta meciului în minutul 89, când un fundaș advers a trimis o minge înapoi, spre propriul portar, care, surprins fiind, a oprit-o să intre în plasă folosindu-se de mână. Lovitura indirectă rezultată a rămas fără rezultat, șutul lui Zaremba, de la 6 metri, ocolind de puțin ținta.
Și cum scorul s-a încăpățânat să rămână egal și după disputarea celor două reprize suplimentare de prelungiri, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde norocul le-a surâs oaspeților, care au irosit o singură lovitură de pedeapsă, prin Codin, în raport cu formația gazdă, care a ratat prin Ionesi și Hrimiuc. Vitu, Zaremba și C. Ciurlă au semnat reușitele rădăuțenilor de la punctul cu var, în timp ce pentru învingători au punctat Ivănică, portarul Alin Bota, Păcurar și M. Deac.
Bucovina Rădăuți: Butnariu – Alecsandru, Hrimiuc, C. Ciurlă, Antonesei – Luțac, A. Ciurlă, Vitu, Stoian (Julei 60) – Zaremba, Apostol (Ionesi 70).
FCM Baia Mare: Bota – Duruș, Potecu, Hodor, Lupu (Ivănică 105) – Leonte, Ignea (Giurgiu 60), M. Deac, Păcurar – Arnăutu, Pop (Codin 46).
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU