CSM Școlar Reșița a disputat, sâmbătă, primul meci oficial cu noul antrenor, Daniel Oprița, pe banca tehnică. Și a făcut-o cu succes, în deplasarea de la Internațional Bălești impunându-se cu 2-1, în cadrul etapei a 8-a a Ligii 3, Seria 4. Nu a făcut-o însă cu emoții, gorjenii conducând la pauză cu 1-0.
A doua deplasare consecutivă pe terenul unei echipe aflate pe penultimul loc, le-a adus rosso-nerilor în minte episodul „Hermannstadt 2″, când au fost egalați de două ori în finalurile de repriză. Iar când Daniel Bălașa reușea deschiderea scorului în minutul 12, deja situația era destul de complicată pentru CSM-ul reșițean. Accidentarea lui Sebastian Velcotă l-a determinat pe Oprița să facă deja o primă schimbare, introducându-l pe Iova pe flancul drept al apărării, motiv pentru care Bogdan Szijj a fost „urcat” în linia mediană.
După 1-0 pentru gazde la pauză, de la vestiare rosso-nerii revin deciși pe teren să întoarcă rezultatul. Zis și făcut! Trecut în linia de mijloc, după ce în prima reziză a jucat în apărare, Laurențiu Breșneni egalează în minutul 48. Peste numai opt minute, gazdele beneficiază de o lovitură de la 11 metri, după ce nou-intratul Dulap comite o imprudență în propriul careu, dar rosso-nerii sunt salvați de Zimmermann, care apără penalty-ul executat de Frățilescu.
Introducerea în teren a lui Himcinschi impulsionează atacul reșițean, iar ocaziile se succed pe final de meci la poarta gazdelor. Totuși, cel care avea să marcheze golul victoriei este Andrei Vaștag, cu lovitură liberă perfect executată, în minutul 88. Gol de la aproximativ 30 de metri și trei puncte mari pentru CSM Școlar Reșița.
Oprița: „Meciurile se câștigă numai cu sacrificiu, cu luptă multă”
La finalul meciului, antrenorul Daniel Oprița a acuzat starea proastă a gazonului de la Bălești.
„E imposibil de jucat fotbal pe un asemenea teren. Adică să pregătești ceva toată săptămâna și să îți și iasă. A depins în mare măsură de atitudinea băieților, care au muncit și au luptat mult pe parcursul celor 90 de minute. Asta le-am și cerut băieților înaintea meciului, îi felicit pentru atitudinea pe care au avut-o, pentru dorința de a câștiga și mă bucur că au înțeles ceea ce le-am spus. La Liga a 3-a, meciurile se câștigă numai cu sacrificiu, cu luptă multă. Pentru că, găsim terenuri ca acesta de la Bălești, și trebuie să fim pregătiți. Nu pot decât să-i felicit pe toți. Toți au dorit, s-a văzut în joc. Vreau să-l remarc mai ales pe Laurențiu Breșneni (foto), a avut o evoluție foarte bună și în apărare, și la mijloc, și în atac. Toți merită felicitați, dar el a ieșit puțin în evidență. A dat și gol, dar nu doar asta a contat, ci întreaga lui evoluție pe care a avut-o și atitudinea și dorința de care a dat dovadă. Zimmermann a scos un penalty în repriza a doua, la scorul de 1-1″, a spus Daniel Oprița.
Laurențiu Breșneni a fost unul dintre remarcații lui Oprița din meciul cu Bălești. Mesajul de pe tricou este unul de susținere pentru Flavius Costescu, accidentat la meciul cu Pandurii.
Golul victoriei a venit destul de târziu, aproape de finalul meciului, dar noul antrenor al rosso-nerilor era bucuros că deznodământul a fost favorabil Reșiței: „Bine că a venit, nu mai contează când a venit. Eu și la Juventus am trăit multe meciuri din astea. Și or să mai fie. E important că băieții și-au dorit, nu mai contează în ce minut au câștigat trei puncte. Așa se câștigă multe meciuri.”
Daniel Oprița a vorbit și despre schimbările pe care le-a făcut în primul 11, față de ceea ce știau suporterii din perioada în care echipa era antrenată de Roco Sandu și Lucian Dobre: „Am jucat cu Breșneni fundaș central, cu Banac din primul minut, cu Keita, care venea după o accidentare, cu Beloescu în atac. În rest, am început cu jucători care au fost și până acum în primul 11, cum sunt Szijj și Velcotă. Din păcate, Velcotă s-a accidentat în prima repriză și am fost nevoit să-l introduc pe Iova. Acesta s-a integrat foarte bine, a intrat ca fundaș dreapta și l-am urcat pe Szijj în linia de mijloc. Vreau să le imprim jucătorilor o mentalitate de învingători și eu cred că ăsta a fost un început. Mă refer la faptul cum au reacționat după ce au fost conduși. Bucuria care a fost după golul victoriei arată că băieții își doresc și sunt dispuși la efort, la muncă.”
CSM Școlar Reșița: Zimmermann – B. Szijj, Banac, Breșneni, Liuba – A. Vaștag – Costin, Poiană (Dulap 46′), Keita (Negoescu 59′), Velcotă (Iova 34′) – Beloescu (Himcinschi 76′). Rezerve neutilizate: Petruț, Bactăr, Săndescu.
După victoria de sâmbătă, CSM Școlar Reșița a urcat pe locul 2 în clasament, cu 14 puncte, dar a rămas la opt puncte în spatele liderului ACS Șirineasa. Pentru CSM Școlar urmează o perioadă de foc, cu meciuri de campionat cu CNS Cetate Deva (în Valea Domanului) și cu ACS Șirineasa (în deplasare), între ele fiind meciul din șaisprezecimile Cupei României, contra campioanei en-titre, Viitorul Constanța.
Articol și foto de Marian CĂ‚RĂ‚VAN