Daniel Pancu și-a felicitat jucătorii după ce au învins-o cu 2-0 pe FCSB II, sâmbătă, în Regie, în etapa a 19-a a Ligii 3, Seria 2, dar a adus aminte și de derby-ul pe care l-a jucat cu Steaua București, în sezonul trecut al Ligii 4.
Fostul atacant al Rapidului, care acum e antrenorul echipei din Giulești, a recunoscut că partida cu Steaua, în Liga 4, a fost mult mai spectaculoasă decât aceasta cu satelitul FCSB-ului.
„Azi am întâlnit o echipă de copii a celor de la FCSB. A fost un meci de orgoliu și pentru suporterii noștri. Noi am pregătit meciul ca pe oricare altul din acest campionat. Câteodată sunt momente în care jucătorii noștri par copleșiți de atmosferă. Nu au mai jucat într-un astfel de ambient, eu sper să se acomodeze cât mai repede. Antrenez niște jucători valoroși, ca un paradox sau o utopie, cred că antrenez niște jucători mai potriviți ligii a doua decât ligii a treia.
Cu CSA Steaua a fost anul trecut mai intens, pentru că au venit și ei cu suporteri, a arătat ca un derby de pe vremuri”, a declarat Pancu, conform TelekomSport.
Pancu a avut un mesaj și pentru Mircea Lucescu, care a urmărit meciul din tribuna oficială: „Îi mulțumim pentru sprijin, a creat Rapidul modern. Are mare, mare merit pentru tot ce s-a întâmplat la Rapid după anul 1996. Sperăm să îi dăm posibilitatea pe viitor să vină să ne vadă și în Liga 1”.
Rapid a trecut de FCSB II cu 2-0, scor înregistrat și în partida tur, prin „dubla” lui Marian Drăghiceanu (43, 53), într-un meci desfășurat în fața a proximativ 7000 de spectatori. Giuleștenii au mai făcut un pas spre promovarea în Liga 2. Cum Afumațiul s-a împierdicat pe teren propriu ce CS Făurei (scor 1-1), diferența față de a doua clasată s-a mărit la cinci puncte (47 de puncte față de 42), după 18 meciuri desfășurate în cele 19 etape trecute din Liga 3. Etapa viitoare, Rapidul joacă la Sportul Chiscani, iar CS Afumați la CS Medgidia.
Foto și video: FC Rapid