În runda programată astăzi în Cupa României la fotbal, nu mai
puțin de 5 echipe din județ vor încerca să se califice în faza
următoare a competiției KO. Cert este un singur lucru: în turul
următor va evolua cel puțin o echipă din județ, pentru că în runda
programată astăzi, de la ora 17.30, se vor înfrunta, în meci
direct, două formații prahovene.
Petrolul Teleajen
Ploiești – Chimia Brazi
Derbiul prahovean din Cupa României se va disputa la Ploiești, unde
se vor întâlni Petrolul Teleajen și Chimia Brazi. Gazdele partidei
au fost excluse în ediția trecută de campionat ca urmare a
neachitării baremurilor de arbitraj, astfel că nu au încheiat
sezonul trecut. Pentru partida de astăzi, Teleajenul va conta pe
câțiva jucători din vechea gardă, plus mai mulți juniori
transferați, recent, de la Matizol Ploiești. De partea cealaltă,
Chimia Brazi se va deplasa cu echipa secundă, titularii disputând
astăzi un meci de verificare la Plopeni, în compania formației
CSO.
Avântul Măneciu – Dinamo București II
Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Avântul Măneciu, are
parte de un adversar cu nume în faza secundă a acestei competiții.
De această dată, oamenii lui Dorinel Beznea vor întâlni echipa
secundă a lui Dinamo București, una dintre cele mai galonate
formații de la noi din țară. Oaspeții de astăzi ar fi dorit să
dispute meciul în săptămâna viitoare, dar diriguitorii grupării din
Măneciu nu au fost de acord, pentru că în weekend vor fi prezenți
la meci foarte mulți susținători ai echipei din Măneciu. Fără nicio
problemă de lot, tehnicianul Avântului așteaptă încrezător partida
cu „câinii roșii”, mai ales că vor veni cu mai mulți juniori în
garnitura de bază.
CS Buftea – Tricolorul
Breaza
În această vară, echipele din Buftea și Breaza au dorit să
fuzioneze pentru a crea o grupare competitivă, dar până la urmă
acest deziderat nu s-a mai realizat. Iată că sorții au decis ca
respectivele grupări să se întâlnească în această fază a Cupei
Românei, de unde, cu siguranță, va rezulta o partidă extrem de
interesantă. Jucătorii celor două formații se cunosc foarte bine,
după ce, în urmă cu trei săptămâni, s-au pregătit împreună.
Electrosid Titu –
Conpet Ploiești
Fotbaliștii de la Conpet Ploiești se vor deplasa la Titu, acolo
unde îi vor avea ca parteneri de întrecere pe omologii lor de la
Electrosid Titu, într-un meci care se anunță extrem de
echilibrat.
Pentru acest test de debut, din lotul care va face deplasarea la
Titu vor lipsi Costel Ilie, suspendat trei etape, și Irinel
Dumitru, accidentat. Incerți sunt Ilioiu și Ivan, cei doi
fotbaliști așteptând avizul medicului care se va pronunța asupra
oprotunității folosirii lor în acest meci în cursul acestei
zile.
În schimb, Silviu Dumitrescu îi va putea utiliza și pe nou-veniții,
Dobrinoiu, Secrețeanu și Puchea, aceștia având toate documentele
valide și, implicit, drept de joc pentru Conpet Ploiești.
Sursa: ziarulprahova.ro