Calificare cu final neașteptat

13 Aug. 2010, 17:29 Stiri
Calificare** cu final neașteptat

Chimia Brazi, una dintre specialistele Cupei României, sezonul
trecut, când a ajuns până în „șaisprezecimi”, face, și în această
ediție, pași mărunți spre repetarea acelei performanțe. Ultima
victorie a fost miercuri seară, la Șotânga, unde elevii lui
Octavian Grigore au tremurat serios pentru a trece în turul
următor, succesul prahovenilor venind când toată lumea aștepta…
prelungirile.

Meciul în sine a fost unul „marcat” de căldura insuportabilă,
mai ales că partida a început la 17,30. Per-ansamblu, am văzut o
dominare din partea echipei lui Grigore, dar neconcretizată în faza
ofensivă și o replică buna a gazdelor, formația lui Gheorghi Zotic
fiind una cu o medie de vârstă redusă și care arată bine, pentru
nivelul Ligii a III-a, desigur. Partenere în meciurile amicale, de
două ori, doar în această vară, cele două grupări s-au anihilat
reciproc, destul de bine, cel puțin în prima parte, fazele de
poartă periculoase lipsind cu desăvârșire. În a doua repriză,
Braziul a apăsat puțin accelerația, Răuță a și marcat (min. 53),
dar golul a fost anulat pe motiv de offside, ultimele zece minute
fiind însă cele care „au făcut toți banii”.

Spectacol cu Istrate

Până la urmă, un meci liniștit, anost chiar, s-a transformat
într-un adevărat spectacol, ultimele minute aparținând celui care
avea să devină chiar omul meciului, arbitrul Dragoș Istrate!
Fluierașul de Liga I, care chiar la finele acestei săptămâni va
arbitra jocul dintre Oțelul și FCM Târgu Mureș, a inventat, mai
întâi, un penalty pentru gazde, la o fază la care Dragnea a trecut
de portarul Sava, care l-a agățat ușor, apoi, atacantul a depășit
portarul, dar a șutat slab, alunecând în momentul șutului, după
încă vreo doi pași făcuți! De altfel, chiar jucătorul a recunoscut
că a alunecat, pur și simplu, după meci, dar Istrate era prea
preocupat să iasă în evidență.

Mai mult, i-a mai dat și un „roșu” – direct, lui Ciobanu, pentru
că l-ar fi înjurat, deși, din tribuna nu s-a auzit nimic. Gazdele
au ratat, prin portarul reprofilat în atacant, Zgimbău, care a tras
în bară (min. 84), apoi, două minute mai târziu i-a „executat” și
pe târgovișteni! Astfel, Lazăr a pătruns în careu, și, dintr-un
duel „umăr la umăr” cu Reginaldo, a șutat, în bară, arbitrul
întorcând însă faza și dictând… desigur, un nou penalty, plus al
doilea galben pentru brazilian.

De data aceasta, lovitura de la punctul cu var a fost
transformată de Irimescu (min. 86, șut perfect plasat, în colțul
din stânga portarului) și spectacolul lui Istrate s-a oprit după 90
de minute.

Că nu trebuia să ne arate cât de bun este, chiar că nu ne
permitem noi apreciem, pentru că, cine știe, poate ne dă „omul
negru” vreun „roșu”.

FCM 3 Târgoviște –
Chimia Brazi 0-1 (0-0)

Stadion: „Șotânga”. Spectatori: circa 150. A marcat: Irimescu (86 –
penalty).

FCM 3: Barboiu – Zidaroiu, Barsanel, Reginaldo,
C. Dinu (cpt) – Gildău – B. Popescu, C. Anton, Penescu (75 Cernea),
Petculescu (67 Dragnea) – Negoescu (65 Zgimbau). Antrenor: Ion
Constantin.
Chimia: B. Sava – S. Ciobanu, C. Vasile, Toporan,
Irimescu – Năstase (48 Răuță), Minciună (cpt), Pârvu, V. Lazăr –
Păun (64 C. Vlad), Arnăutu (75 Munteanu). Antrenor: Octavian
Grigore.

Avertismente: Penescu (13), Gildau (24), Reginaldo (59 si 85),
Barsanel (68) / Paun (10), Arnautu (49), Vlad (68), Sava (83),
Lazar (87).
Eliminări: Reginaldo (85) / Ciobanu (83)
Au arbitrat: Dragos Istrate (Bucuresti) – Radu Dragos, Gheorghita
Balan (ambii din Pitesti).
Observator: Iulian Ivan (Giurgiu).
Jucătorul meciului: Dragoș Istrate (!).

Articol scris de Marian
DIMA

13 Aug. 2010, 17:29 Stiri
Pe aceeași temă