Someşul Dej va evolua în Liga 3, chiar dacă a terminat pe locul 3 barajul de promovare. Ardelenii iau locul echipei Voința Budeasa, retrasă din campionat. Tragerea la sorți pentru stabilirea programului în cele 10 serii are loc joi

Răzvan STÎNGĂ 02 Sep. 2020, 19:14 Liga 3
Someşul Dej va evolua în Liga 3, chiar dacă a terminat pe locul 3 barajul de promovare. Ardelenii iau locul echipei Voința Budeasa, retrasă din campionat. Tragerea la sorți pentru stabilirea programului în cele 10 serii are loc joi

Comitetul de Urgență format din Răzvan Burleanu (președintele Federației Române de Fotbal) și Gino Iorgulescu (președintele Ligii Profesioniste de Fotbal) s-a întrunit în prima zi a lunii septembrie și a luat o serie de decizii cu privire la sezonul 2020/2021 din Liga 3. În primul rând, au fost aprobate criteriile de departajare în privința echipelor situate pe locurile 2 și 3 în meciurile de baraj pentru promovare.

Someșul Dej ia locul echipei Voința Budeasa, retrasă 

O hotărâre a fost luată și în cazul echipei Voinţa Budeasa, care a decis să se retragă înaintea noului sezon de Liga 3. Aceasta a fost dezafiliată provizoriu, iar locul îi va fi luat de o altă formație, Someşul Dej. Clubul din Cluj a terminat pe locul 3 mini-turneul de promovare, în urma celor de la CSM Satu Mare și CA Oradea.

Toate hotărârile luate de Comitetul de Urgență, potrivit comunicatului Federației Române de Fotbal:

În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, hotărăște:

  • Aprobă Referatul Direcției Competiții a FRF cu privire la aplicarea criteriilor de departajare a echipelor situate pe locul al doilea în mini-grupele de baraj pentru promovarea în Liga 3 aprobate în şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 25 iunie 2020 și pentru cluburile situate pe locul al treilea în respectivele mini-grupe.
  • Aprobă ca locul vacant apărut ca urmare a retragerii echipei ACS Voinţa Budeasa să fie ocupat de echipa ACS FC Someșul Dej, aceasta urmând a participa în Liga 3, ediția 2020/2021, conform Referatului Departamentului Competiții al FRF.
  • Aprobă, având în vedere avizul Departamentului Juridic al FRF, cesionarea activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice organizate de Federația Română de Fotbal, de la Asociația Club de Fotbal Metalurgistul Cugir 1939 către Club Sportiv Orășenesc Cugir .
  • Aprobă afilierea provizorie a cluburilor menționate în Referatul Departamentului Juridic al FRF la care se adaugă clubul ACS FC Someșul Dej în conformitate cu punctul 2 de mai sus.
  • Aprobă dezafilierea provizorie a cluburilor menționate în Referatul Departamentului Juridic al FRF la care se adaugă clubul ACS Voința Budeasa.
  • Aprobă costurile aferente testării RT-PCR pentru arbitrii și delegații de joc ai FRF până la data de 31.12.2020.
  • Aprobă lista de observatori de arbitri pentru Liga a 2-a, sezonul 2020/2021.
  • Aprobă lista de observatori de arbitri pentru Liga a 3-a, sezonul 2020/2021”.

Joi are loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului Ligii 3 

Federația Română de Fotbal a anunțat că joi, 3 septembrie, va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului noului sezon de Liga 3 pentru cele 10 serii.

Casa Fotbalului găzduiește joi, 3 septembrie, de la ora 13:00, tragerea la sorți pentru stabilirea programul în seriile Ligii 3. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook FRF și pe YouTube FRF TV.

Prin decizia Comitetului Executiv din 18 august 2020 s-a validat un format al Ligii 3 cu 100 de echipe participante împărțite în 10 serii egale.

Pentru promovare, primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, astfel:

B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6
B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8
B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9

Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

  • Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
  • Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
  • Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
  • Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
  • Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10

Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.

Retrogradează ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament”, anunță Federația Română de Fotbal.

Mai multe informații cu privire la următoarea ediție a Ligii a 3-a se găsesc AICI.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/regula-noua-pentru-echipele-din-liga-3-neindeplinirea-ei-atrage-o-penalizare-de-9-puncte-19145636

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ozana-targu-neamt-s-a-retras-din-liga-3-concordia-chiajna-devine-al-doilea-club-din-liga-2-cu-satelit-un-esalon-mai-jos-19145632

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/galeriile-echipelor-de-fotbal-scrisoare-deschisa-catre-guvern-vor-ca-spectatorii-sa-aiba-acces-din-nou-pe-stadioane-la-meciuri-pentru-suporteri-peluza-este-o-familie-19145901

 

 

Răzvan STÎNGĂ 02 Sep. 2020, 19:14 Liga 3
Pe aceeași temă